Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Preşedintele Klaus Iohannis, la Consiliul European de la Bruxelles: Nu putem veni la infinit cu subvenţii

By news.ro , in Politic Stirile zilei , at 20 octombrie 2022 Etichete:

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la sosirea la Consiliul de toamnă de la Bruxelles, că tema energiei este de mare actualitate şi că va susţine în cadrul reuniunii că nu putem veni la infinit cu subvenţii, ci trebuie să găsim soluţii pentru a avea energie suficientă disponibilă şi la preţuri pe care populaţia şi industria le poate plăti.

Klaus Iohannis a explicat că asta înseamnă „diversificare, energie verde şi resurse noi, de exemplu gazul din Marea Neagră şi o interconectare mult mai bună între statele membre”.

”Începe imediat Consiliul de toamnă, avem destul de multe teme pe agendă”, a spus Klaus Iohannis, arătând că ”tema de mare actualitate este energia”.

”Avem de ieri, pe masă, o propunere a Comisiei Europene, o propunere bună, care conţine inclusiv elemente pe care le-am solicitat şi eu în repetate rânduri. Este un document destul de tehnic şi nu cred că vom intra astăzi în toate detaliile, dar începutul este bun. Vorbim, aici, de un fel de plafonare a preţului la gaz, care nu pune furnizorii în dificultate, însă previne apariţia unor preţuri exagerat de mari.

El a mai spus că ”avem un început de reglementare care decuplează piaţa gazului de piaţa electricităţii”.

”Avem o propunere de achiziţii sulidare, o platformă de achiziţie comună, voluntară, pentru gaz. Avem o serie de elemente care pot veni în sprijinul statelor membre, pentru a atenua criza energiei. Însă, vreau asă spun foarte clar, acest lucru l-am spus şi adineauri, într-o întâlnire şi îl voi repeta şi în Consiliu, este nevoie să ne gândim ce facem în viitor. Nu putem veni la infinit cu subvenţii, cu măsuri extraordinare, trebuie să găsim soluţii pentru a avea energie suficientă disponibilă şi la preţuri pe care populaţia şi industria le poate plăti”, a arătat preşedintele.

Klaus Iohannis a explicat că asta înseamnă ”diversificare, energie verde şi resurse noi, de exemplu gazul din Marea Neagră şi o interconectare mult mai bună între statele membre”.

Întrebat cum se va raporta România la noul pachet de propuneri energetice, venite de la Comisie, respectiv aceste achiziţii comune, Klaus Iohannis a spus: ”Noi agreăm aceste propuneri ale Comisiei, iar în ce priveşte achiziţia comună, ea este pe bază voluntară. Deci, cine doreşte va putea să intre, şi noi vom solicita ca acest voim putea să rămâne realmente pentru toată lumea, să rămână o platformă accesibilă real pentru toţi, fiindccă aici vor intra firmele private, nu intră statele.

Klaus Iohannis a mai arătat că acele companii sau statele care au contracte în altă parte probabil îşi vor continua aceste contracte.

”Platforma nu este gândită să îi scoatem pe unii din contracte şi să intrpm noi, platforma este gândită pentru a aduce noi resurse în Europa”, a precizat şeful statului.

”Noi suntem de acord cu această platformă, sau cu mecanismul de solidaritate şi ne vom exprima interesul pentru a intra în această achiziţie comună de gaze. Detaliile tehnice încă sunt în lucru, este un pachet foarte mare şi foarte tehnic care a fost prezentat de Comisia, dar ca principiu pot să vă spun da, ne convine şi dorim să intrăm”, a mai spus Iohannis.

Sursa foto: Administrația Prezidențială

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW