Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Presa germană: Uniunea Europeană pregătește o misiune civilă în R. Moldova

By Ana Teșcan , in Republica Moldova Stirile zilei , at 6 martie 2023 Etichete: , , ,

Uniunea Europeană (UE) ar putea întreprinde o misiune civilă în Republica Moldova, în contextul situației de securitate tot mai tensionate din țara vecină, relatează cotidianul german Die Welt.

Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) lucrează în prezent la un așa-numit „Concept de gestionare a crizelor pentru R. Moldova”, care va fi finalizat luna aceasta. Astfel, experții europeni dezvoltă propuneri pentru dimensiunea, profilul și mandatul misiunii planificate, care trebuie apoi aprobate în unanimitate de toate Guvernele implicate.

„Există evident voința de a trimite o misiune civilă în Moldova”, a declarat pentru sursa citată un diplomat european.

Alături de Polonia, Țările Baltice, Suedia, Cehia, Portugalia, România și Danemarca, Germania este unul dintre cei mai importanți susținători ai proiectului. Diplomații se așteaptă ca noua misiune să înceapă „la începutul verii”.

În cadrul misiunii, personal administrativ din țările membre ar urma să lucreze, alături de autoritățile din Moldova, la întărirea justiției, poliției și serviciilor vamale, în general la „înființare a unui sector de securitate eficient.” În plus, UE dorește să trimită experți care să ajute Moldova în lupta împotriva atacurilor cibernetice și a dezinformarii.

Jurnaliștii germani amintesc că Republica Moldova a solicitat UE să impună sancțiuni oligarhilor loiali Federației Ruse, mai multă supraveghere a spațiului aerian și furnizarea de sisteme de apărare aeriană, la ultima întâlnire a miniștrilor de externe ai UE din 20 februarie.

Context

Recent, Ministerul rus de Externe a propagat ideea că Ucraina ar pregăti un atac asupra trupelor ruse staționate ilegal în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, asta deși autoritățile de la Chișinău au infirmat categoric un asemenea plan.

Mai mult, Institute for the Study of War a avertizat că Federația Rusă pare să creeze condițiile pentru declanșarea unor operațiuni sub drapel fals în regiunea transnistreană. Detalii aici.

Totodată, amintim că președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a denunțat pregătirea unei lovituri de stat în Republica Moldova, într-un briefing de presă susținut luni, 13 februarie, la Chișinău. Potrivit informațiilor Serviciului de Securitate din țara vecină, diversioniști cu pregătire militară, camuflați în civil, ar fi urmat să încerce schimbarea puterii de la Chișinău, prin atac asupra unor edificii ale statului, acțiuni violente și luare de ostatici.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski o informase anterior pe președinta Maia Sandu despre un document rusesc, depistat de spionajul ucrainean, care arată cum, cine și când va destabiliza situația din țara vecină Detalii aici.

Sursa foto: Twitter / Maia Sandu

Comentarii