Premierul interimar Nicolae Ciucă, întâlnire cu Adrian Zuckermann și un delegat al Exim Bank
Premierul interimar Nicolae Ciucă a participat, miercuri, la o întâlnire cu Adrian Zuckerman, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Kimberly Reed, președintele Exim Bank și Aleshia Duncan, adjunctul asistentului secretarului pentru politică energetică nucleară și cooperare internațională din cadrul Departamentului Energiei din SUA.
La întâlnire au participat și vice-premierul, Raluca Turcan și ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu.
Adrian Zuckermann și Virgil Popescu au semnat Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Statelor Unite ale Americii privind cooperarea în legătură cu proiectele nuclearo-energetice de la Cernavodă și în sectorul energiei nucleare civile din România, parafat cu prilejul vizitei în SUA, de la începutul lunii octombrie, a ministrului român, potrivit unui comunicat transmis de Guvern.
„Discuțiile de la Palatul Victoria s-au focalizat asupra cooperării bilaterale subsumate Parteneriatului Strategic România-SUA, în domeniul politic, militar, energetic și economic, în special cu referire la implicarea americană în proiecte strategice de interes major pentru România, inclusiv cele promovate în cadrul Inițiativei celor Trei Mări (I3M). Prim-ministrul interimar a subliniat numeroasele evoluții pozitive înregistrate și în acest an în cooperarea bilaterală româno-americană, arătând că dezvoltarea și aprofundarea tuturor dimensiunilor acestei colaborări reprezintă obiective asumate la cel mai înalt nivel. Totodată, premierul interimar a reafirmat sprijinul preşedintelui şi Guvernului României faţă de Iniţiativa celor Trei Mări, evidențiind că implementarea proiectelor prioritare de interconectare ale I3M, cu implicare și sprijin american, poate furniza un sprijin important pentru redresarea economică post-pandemie şi consolidarea rezilienţei unor domenii importante pentru securitatea ţării. În același timp, o prezență economică solidă a SUA în România poate reprezenta și un puternic semnal de încurajare și stimulare și a altor investitori străini, interesați de oportunitățile de afaceri din țara noastră”, se arată într-un comunicat al Guvernului.
În plus, Nicolae Ciucă a subliniat importanța realizării prioritare a proiectului feroviar Constanța – Gdansk (Rail2Sea), proiect ce ar avea un impact strategic asupra dezvoltării economice, dar și cu implicații asupra asigurării mobilității militare între Nordul și Sudul Flancului Estic al NATO. Totodată, prim-ministrul a făcut referire la necesitatea implementării proiectului rutier Via Carpatia.
„Partea americană și-a reafirmat angajamentul față de Parteneriatul Strategic dintre România și SUA, inclusiv în ceea ce privește rolul Băncii de Import-Export a SUA în sprijinirea exporturilor americane către România și a realizării proiectelor legate de Centrala nucleară de la Cernavodă. Reprezentanta Departamentului Energiei a exprimat, în acest context, apreciere pentru parteneriatul îndelungat cu România în domeniul energetic. Ambasadorul american Adrian Zuckerman a relevat, la rândul său, caracterul special al relației bilaterale dintre România și SUA, precum și rolul regional extrem de important al țării noastre”, potrivit Guvernului.
Sursă foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Read More to that Topic: mainnews.ro/premierul-interimar-nicolae-ciuca-intalnire-cu-adrian-zuckermann-si-un-delegat-al-exim-bank/ […]