Premierul Ciolacu susține că pensionarii cu venituri mici ar putea primi ajutoare în bani, dacă Legea pensiilor nu va fi gata până în ianuarie 2024
Premierul Ciolacu susține că pensionarii cu venituri mici vor primi ajutoare în bani, dacă noua Lege a pensiilor nu va fi gata până la 1 ianuarie 2024. Șeful Executivului nu a dat detalii cu privire la suma pe care pensionarii cu venituri mici ar urma să o primească, însă, a dat de înțeles că Banca Mondială a trimis draftul(n.r. document cu titlu de exemplu) cu privire la modificările privind sistemul public de pensii.
„Ne-a dat Banca Mondială primul draft. A fost o discuţie între cei de la Ministerul Muncii şi cei de la Comisia Europeană, urmând să închidem legea şi pe urmă să venim cu prima lectură”. Eu îmi doresc foarte mult să intre în vigoare de la 1 ianuarie. Dacă, Doamne fereşte, din acest hăţiş, să fie la CCR, oricum voi veni în locul legii cu un ajutor one off care va acoperi legea”, a declarat Marcel Ciolacu, luni, 2 octombrie, la Centrul de Cercetări Avansate pentru Materiale, Produse şi Procese Inovative-CAMPUS, din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti.
Legea pensiilor speciale, în așteptare
Nici legea pensiilor speciale nu are, la acest moment, o formă definitivă, după ce Curtea Constituțională(CCR) a declarat-o parțial neconstituțională. Premierul Ciolacu susține că Ministerul Justiției urmează să propună amendamente, pentru pensiile magistraților, urmând ca acestea să ajungă în Parlament.
Reamintim, Comisia Europeană a cerut României să elimine inechitățile din sistemul public de pensii, pentru a primi fonduri europene. Mai exact, pensiile în plată nu pot fi mai mari decât salariile primite, obiectiv pe care statul notru și l-a asumat în fața oficialilor europeni.
Potrivit Institutului Național de Statistică,(INS), în anul 2022 numărul mediu de pensionari a fost de 5004 mii persoane, în scădere cu 75 mii persoane faţă de anul precedent; numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 4607 mii persoane, în scădere cu 47 mii persoane faţă de anul precedent.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii