Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Premierul Ciolacu și ministrul Rafila au vizitat „șantierul” Spitalului Regional Iași / Lucrările propriu-zise încă nu au început

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 17 mai 2024

Aflat zilele acestea în plină campanie de imagine în perspectiva alegerilor, premierul Marcel Ciolacu, însoțit de ministrul sănătății, Alexandru Rafila, a vizitat vineri așa-zisul șantier al Spitalului Regional Iași. În realitate, ceea ce se vedea în spatele celor doi oficiali erau doar câteva lucrări preliminare, în condițiile în care licitația pentru lucrările propriu-zise încă nu a fost finalizată. 

Promise ani la rând de politicienii care s-au perindat la putere, spitalele regionale, cele care ar trebui să ofere o semnificativă gură de oxigen sistemului sanitar, sunt încă departe de finalizare. În ciuda discursurilor pompoase și a anunțurilor ce prevăd termene clare, realitatea este că proiectele avansează cu mare dificultate.

Dintre cele opt spitale promise inițial au rămas doar trei – Iași, Craiova și Cluj – însă pentru niciunul nu există vreun contract semnat de execuție a lucrărilor. Ce-i drept, pentru toate cele trei unități s-au făcut studiile de fezabilitate și proiectele tehnice, iar în prezent se efectuează câteva lucrări preliminare.

Declarații pompoase pentru câteva săpături

Un motiv considerat suficient de premierul Ciolacu pentru a face declarații triumfaliste.

„După 15 ani, în sfârşit, chiar dacă avem şi machete, şi panouri, avem şi un şantier în lucru în spate. După 15 ani, în sfârşit s-au pornit cele trei spitale regionale. A fost o muncă de echipă şi a Agenţiei ANDIS (n.r. – Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate), şi a Ministerului Sănătăţii şi am reuşit totuşi să deblocăm, din punctul meu de vedere, cele mai importante investiţii din domeniul sănătăţii, cele trei spitale regionale: acesta de la Iaşi, cel de la Cluj şi cel de la Craiova”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, potrivit Agerpres.

La Iași, locul vizitat vineri de premierul Marcel Ciolacu și ministrul sănătății, Alexandru Rafila, sunt executate lucrări de organizare de șantier, lucrări pregătitoare, terasamente și împrejmuire, excavare grosieră, lucrări de protejare a săpăturii și lucrări de deviere a utilităților. Valoarea este de 26,6 milioane lei, fără TVA. Constructorul, Ness Proiect Europe, ar trebui să termine totul în 4 luni.

Situația este similară și pentru Spitalul Regional Cluj. În cadrul contractului, încheiat cu Ubitech Construcții, sunt realizate lucrări de împrejmuire, lucrări pentru relocarea/protecția utilităților, excavare grosieră, pereți mulați si ziduri de sprijin, acces carosabil temporar, organizare de șantier și eventuale lucrări de mentenanță și supraveghere. Valoarea acestuia este un pic mai mare, adică în jur de 52 milioane lei, fără TVA, iar durata execuției de 8 luni.

Cu alte cuvinte, nimic despre execuția lucrărilor principale. Pentru acestea urmează să fie lansate alte licitații, iar valoarea estimată este de 6,6 miliarde lei, adică de 82 de ori mai mare decât cea a lucrărilor preliminare. Așa cum a menționat ministrul sănătății, execuția ar trebui să dureze 4 ani. Prin urmare, cel mai probabil, cele două spitale regionale nu vor fi gata pentru a primi pacienți mai devreme de 2030.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii