Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Cum a fost prădat statul român în timpul pandemiei 

By Vîrban Robert , in Justitie Stirile zilei , at 31 ianuarie 2023 Etichete: , , ,

În vreme ce pentru majoritatea oamenilor pandemia de coronavirus a reprezentat o dramă teribilă, pentru alții în schimb a fost o adevărată mană cerească. Încorsetate până mai ieri de prevederile din legea achizițiilor, instituțiile statului au dat drumul pe repede înainte la achiziții fără licitație, invocând urgența majoră a răspândirii virusului ucigaș. Așa statul român a ajuns să cheltuie sume enorme de bani pe produse supraevaluate, ineficiente sau cumpărate de la firme apropiate directorilor. 

Unele, poate doar o mică parte, au ajuns însă și pe masa procurorilor. Cazul fostului selecționer al echipei naționale de fotbal, Victor Pițurcă, a cărui firmă a ajuns să vândă utilaje neconforme pentru producția de măști către Romarm, companie deținută de statul român, nu este singular.

Cazul Unifarm

Fostul director al Unifarm, Adrian Ionel, a fost condamnat, în iulie 2021, la 6 ani și 8 luni de închisoare de Tribunalul București pentru fraudarea unor achiziții de echipamente medicale pentru COVID-19 chiar în debutul pandemiei. Sentința nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs.

Adrian Ionel a fost găsit vinovat de comiterea infracțiunilor de luare de mită, complicitate la trafic de influenţă, instigare la fals intelectual și folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane.

Fostul director al Unifarm a fost trimis în judecată în octombrie 2020 de Direcția Națională Anticorupție. Potrivit procurorilor, Adrian Ionel ar fi cerut suma de 760.000 euro, sub formă de mită, de la intermediarul unei firme, astfel încât această să obțină un contract pentru echipamente de protecție anti-COVID (250.000 de combinezoane și 3 milioane de măști chirurgicale).

La rândul lor, polițiștii de la Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice și procurorii de la Parchetul Sector 1 au deschis dosar penal legat de achiziția de către Unifarm a 1,2 milioane de măști sanitare neconforme.

Potrivit Libertatea, cele 1,2 milioane de măști neconforme, pentru care statul a plătit 5 milioane de dolari, au fost distribuite în 113 spitale din România. La nivel european a fost emisă o alertă cu privire la măștile în cauză din cauza capacității reduse de filtrare.

Tunul lui Vanghelie

Fostul primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie, și deputatul PSD Daniel Tudorache, fost primar al Sectorului 1, alături de alte 54 de persoane fizice și juridice, au fost puși sub acuzare în octombrie 2021, de Direcția Națională Anticorupție într-un dosar care vizează achiziții la suprapreț în prima parte a pandemiei. Ancheta a fost deschisă ca urmare a unei plângeri formulate de actualul primar al Sectorului 1, Clotilde Armand. Prejudiciul este estimat la 67,8 milioane lei.

În vreme ce marea majoritate cetățenilor își petreceau majoritatea timpului în casă, încercând să se ferească de coronavirus, Marian Vanghelie, alături de alte persoane, ar fi devalizat fonduri ale mai multor instituții ale Sectorului 1 și Sectorului 5 prin intermediul unor contracte la preț supraevaluat.

Potrivit procurorilor, profitând de alocările bugetare excepționale făcute de Consiliile locale ale sectoarelor 1 și 5, în contextul pandemiei, gruparea coordonată de Vanghelie ar fi fraudat fondurile publice:

– destinate achiziției de termoscannere și tablete, alocate pentru A.U.I.P.U.S.P. Sector 1,
– alocate cu titlul de capital social/majorare capital social pentru C.I.D.S.D.I.P.P. Sector 1 SA și folosite la achiziția de nebulizatoare pentru biodecontaminare,
– ale societății ECONOMAT Sector 5 și folosite la achiziția de tablete.

De exemplu, menționează procurorii, pentru un nebulizator s-ar fi plătit un preț de 3,5 ori mai mare decât cel practicat de furnizorul inițial.

În ceea ce privește contractele pentru achiziția tabletelor, arată DNA, pentru a acorda o aparență de legalitate, funcționarii publici din cadrul AUIPUSP Sector 1 și al ECONOMAT Sector 5 București, cu sprijinul expertului în achiziții publice, consultant al celor două autorități contractante, ar fi întocmit documentații false de licitație deschisă și ar fi simulat derularea unor proceduri de licitație pentru atribuirea contractelor respective, manipulând Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Comentarii