Pompieri români, misiune pentru a ajuta la stingerea incendiilor în Grecia – 40 de persoane şi 8 maşini / Arafat: La acest moment există incendii serioase
Patruzeci de pompieri români şi o mijloace tehnice au plecat, marţi, pentru o misiune de pre-poziţionare în Grecia, pentru a ajuta la stingerea incendiilor. Misiunea va dura până în 15 septembrie. Au fost prezenţi la eveniment şeful DSU, Raed Arafat, dar şi ministrul de Interne, Cătălin Predoiu. Arafat le-a transmis pompierilor că, deşi pleacă într-o misiune de sprijin, situaţia este dificilă în Grecia şi, cel mai probabil, vor participa la intervenţii. Ministrul de Interne a făcut o pledoarie pentru susţinerea actualei organizări a sistemului de intervenţii în situaţii de urgenţă, sistem integrat care şi-s dovedit eficienţa prin numărul de vieţi şi bunuri salvate.
În perioada 01 august – 15 septembrie 2024, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, participă cu modulul naţional specializat de stins incendii de pădure la programul de pre-poziţionare, organizat de Direcţia Generală Protecţie Civilă Europeană şi Operaţiuni de Ajutor Umanitar – DG ECHO, în vederea consolidării rezilienţei autorităţilor elene în gestionarea acestui tip de risc.
Primul contingent, care însumează 40 de pompieri şi 8 mijloace tehnice (3 autospeciale de stingere a incendiilor de pădure de 3.000 l, 1 cisternă de 30.000 l, 1 autospecială de stingere de capacitate mare de 10.000 l, 1 microbuz, 2 autospeciale de primă intervenţie şi comandă) a început deplasarea, marţi, pe ruta Ciolpani – Giurgiu – Ruse – Sofia – Kulata – Salonic – Nea Makri (oraş situat la Est de Atena).
”Este a patra oară când mergem în Grecia, mai avem echipe şi în Franţa (…) Mergem într-o misiune de pre-poziţionare pentru a treia oară, prima a fost chiar de intervenţie”, a declarat secretarul de stat Raed Arafat, şeful DSU:
Acesta a precizat că, deşi anul trecut s-a plecat într-o misiune pentru o lună, pompierii români s-au întors după două luni şi jumătate.
”Solidaritatea pe care o demonstrăm sub mecanismul de Protecţie Civilă Europeană este foarte importantă. Nu suntem singurii care participăm (…) Şase săptămâni veţi fi acolo. Urez tuturor să vă întoarceţi sănătoşi acasă şi să nu aveţi intervenţii (…) La acest moment există incendii serioase, posibil să fiţi angrenaţi în aceste intervenţii”, a mai declarat Raed Arafat.
Ministruld e Interne, Cătălin Predoiu, a apreciat profesionalismul pompierilor, dar a făcut şi o adevărată pledoarie pentru actuala structură a sistemului de intervenţii în situaţii de urgenţă.
”V-aţi dovedit capaciatatea de a salva vieţi, de a proteja comunităţi, în România şi în străinătate. Această expertiză nu s-a acumulat la voia întâmplării, ci, pentru că, în urmă cu mai mulţi ani, România a reuşit să structureze un sistem de interveţii în situaţii de urgenţă pentru apărare civilă, un sistem coerent. Integrat, un sistem din care fac parte mai multe profesii şi specializăţi. Acest sistem funcţionează integrat şi cu SMURD, medicină de urgenţă, cu asistenţi, funcionează integrat cu Poliţie, Jandarmerie, Salvamont, o serie de instituţii articulate, într-un mecanism care şi-a dovenit, în ultimii zece ani, eficienţa”,, a declarat ministrul de Interne.
Predoiu a afirmat că eficienţa acestui sistem s-a demonstrat în primul rând în ţară, ”iar solicitările care vin din străinătate sunt cel mai bun răspuns pentru cei care-şi mai pun poate întrebări de eficienţa şi coerenţa sistemului”.
”Sunteţi un argument imbatabil cu privire la oricine ar încerca să destructureze acest sistem”, a adăugat Predoiu.
Ministrul a precizat că va continua să susţină şi să doteze IGSU, în ciuda greutăţilor, dar şi să apere sistemul.
Potrivit datelor transmise de IGAU, schimbarea efectivelor se va realiza în zilele de 16.08.2024 şi 31.08.2024, urmând ca alte două serii a câte 40 de pompieri fiecare să înlocuiască personalul de lângă Atena.
”Suplimentarea tehnicii şi a personalului de intervenţie va fi realizată în funcţie de dinamica situaţiilor înregistrate în teren, la solicitarea autorităţilor elene, prin Mecanismul European de Protecţie Civilă. Toate autospecialele de stingere vor fi echipate cu motopompe transportabile şi cu un rucsac de prim ajutor, iar fiecare pompier va beneficia de echipament individual de protecţie, inclusiv un aparat cu aer comprimat şi o butelie de rezervă”, a transmis IGSU, într-un comunicat de presă.
Scopul programului vizează reducerea timpului de răspuns în cazul producerii incendiilor de pădure, eficientizarea activităţii de pregătire a modulelor de intervenţie aparţinând statelor membre, precum şi îmbunătăţirea interoperabilităţii între forţele participante.
Activarea şi operaţionalizarea modulului specializat de stins incendii de pădure se realizează pentru executarea misiunilor specifice de monitorizare şi stingere a focarelor de pe teritoriul Greciei, în locaţiile stabilite de partenerii eleni.
Programul de asistenţă este finanţat de UE şi a fost prevăzut ca măsură de sprijin pentru comunităţile elene, după incendiile devastatoare înregistrate în cursul anilor trecuţi. Acesta se regăseşte în noua politică a UE pentru limitarea incendiilor de pădure din sudul Europei şi reuneşte, în Republica Elenă, echipaje operative de stingere din Bulgaria, Malta, Moldova şi România.
În vara anilor 2021, 2022 şi 2023, incendii uriaşe au distrus mari suprafeţe din pădurile situate în zona Atenei, precum şi părţi considerabile din pădurile existente pe insulele greceşti Evia şi Rodos. La momentul respectiv, incendiile au fost optim gestionate cu sprijinul oferit de numeroase state europene, printre care şi România.
Pe baza programului de pre-poziţionare organizat de Direcţia Generală Protecţie Civilă Europeană şi Operaţiuni de Ajutor Umanitar (DG ECHO) în anii 2022 şi 2023, precum şi disponibilităţii declarate de DG ECHO de a sprijini şi în 2024 pre-poziţionarea de module specializate de stins incendii de pădure în ţările afectate în trecut de incendii în perioada de vară, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), în calitatea sa de punct naţional de contact, a primit, în data de 15.05.2024, solicitarea autorităţilor elene de a pre-poziţiona module specializate în stingerea incendiilor de pădure şi în acest an. Această solicitare a fost transmisă către IGSU prin Centrul de Coordonare a Răspunsului la Urgenţă al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS.
Comentarii