Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Poliţist din Cluj îmbrăcat în uniformă, prins la furat într-un magazin / El a fost reţinut pentru 24 de ore

By news.ro , in Stirile zilei , at 6 aprilie 2022

Un poliţist din Cluj a fost prins miercuri, 6 aprilie, în timp ce sustrăgea produse dintr-un magazin, îmbrăcat în uniforma de serviciu. El a fost reţinut pentru 24 de ore.

„La data de 5 aprilie a.c., în jurul orei 11.00, Poliţia municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată prin intermediul reprezentantului legal al unei societăţi comerciale din municipiul Cluj-Napoca, cu privire la faptul că un bărbat care purta uniforma de poliţie, ar fi sustras două produse din interiorul magazinului. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, prejudiciul înregistrat fiind recuperat”, a transmis IPJ Cluj.

Sursa citată a precizat că verificările declanşate au condus la stabilirea faptului că persoana în cauză, un bărbat în vârstă de 47 de ani, are calitatea de poliţist.

„În contextul în care instituţia nu tolerează astfel de fapte care contravin eticii şi valorilor morale ale profesiei, în baza probatoriului administrat de către poliţiştii Biroului Control Intern a fost dispusă reţinerea acestuia pentru 24 de ore”, a adăugat instituţia citată.

În continuare, cauza se află sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

Concomitent, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj a dispus demararea cercetării disciplinare faţă de acesta. Menţionăm, de asemenea, faptul că în luna martie a anului 2020, la nivelul inspectoratului, prin intermediul Biroului Control Intern a fost demarată o cercetare disciplinară faţă de poliţistul în cauză, suspendată, conform prevederilor, pe perioada efectuării cercetărilor penale”, a mai transmis IPJ Cluj.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW