Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Poliția Română: 17 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor într-o singură zi/ 198 de anchete de la începutul pandemiei de Covid-19

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 27 martie 2020 Etichete: , , ,

Polițiștii au deschis 17 dosare penale într-o singură zi privind infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor. În cursul zilei de joi, aproape 14.000 de agenți au verificat dacă persoanele plasate în carantină sau în izolare respectă măsurile autorităților. Totodată, oamenii legii au verificat și respectarea interdicțiilor impuse, pe timpul Stării de Urgență, unităților comerciale, pentru combaterea criminalității economice.

În aceste misiuni, Poliția Română a fost sprijinită de 3.175 de polițiști locali, dar și de jandarmi și militari.

În ultimele 24 de ore, 801 auto (cu 2.417 persoane) au fost preluate, din zonele de frontieră și alte 14 autovehicule cu materiale medicale au fost escortate.

Au fost verificate 249 de auto cu privire la transporturi ilegale de persoane și alte 82.147 de persoane faţă de care s-a dispus izolarea sau carantină, fiind verificate 30.812 locaţii de carantină sau izolare.

În urma acestor verificări, au fost deschise 17 dosare penale privind zădărnicirea combaterii bolilor. De la debutul pandemiei de coronavirus și până în prezent, au fost întocmite 198 de dosare penale privind această infracțiune.

„Polițiștii sunt pregătiți pentru a interveni la sesizările oamenilor și pentru a oferi ajutor celor aflați în nevoie. Astfel, ieri au realizat 2.406 intervenții la evenimente, dintre care 1.908 au fost sesizate de cetățeni prin Apelul Unic de Urgență 112 și organizate 142 de acțiuni.

60 de persoane au fost prinse în flagrant delict, în timp ce comiteau infracțiuni sau imediat după aceea și alte 10, care erau urmărite național sau internațional, au fost depistate.

În trafic, polițiștii au constatat 52 de infracțiuni rutiere, fiind reținute 74 de permise și retrase 37 de certificate de înmatriculare.

Reamintim că dispozitivul de ordine și siguranță publică acționează pentru prevenirea și limitarea răspândirii noului Coronavirus (COVID 19),  dar și pentru a preveni și combate ilegalitățile de orice fel”, transmite Inspectoratul General al Poliției Române.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW