Pică sau nu pensiile speciale? CCR decide dacă impozitarea cu până la 85% respectă Constituția
Curtea Constituțională este așteptată să decidă, miercuri, dacă impozitarea cu până la 85% a tuturor pensiilor speciale mai mari de 7.000 de lei respectă respectă Constituția.
Sesizările la CCR au fost făcute de Avocatul Poporului și Instanța Supremă. Anterior, judecătorii Curții Constituționale au amânat verdictul.
Argumentele ÎCCJ
Judecătorii spun că va fi în special afectată categoria pensionarilor magistrați.
”Așa cum rezultă din expunerea de motive a legii, taxa de 85% pentru veniturile din pensii care depășesc 7.001 lei va afecta în principal categoria pensionarilor magistrați, în cazul cărora pensia medie în plată la finele lunii aprilie 2019 era de circa 18.000 lei, iar, subsecvent, se va răsfrânge asupra pensionarilor aeronautic civil navigant, în cazul căruia pensia medie în plată la același moment este menționată ca fiind de circa 10.000 lei. Potrivit acelorași exemple menționate în expunerea de motive, celelalte categorii de pensii reglementate prin legi speciale supuse taxei instituite vor fi afectate într-o măsură extrem de redusă sau chiar deloc (spre exemplu: pensia medie în plată la finele lunii aprilie 2019, stabilită în baza Legii nr. 94/1992 era de circa 7.700 lei, iar cea stabilită în baza Legii nr. 7/2006 era de circa 4.400 lei).
Astfel, nu se poate concluziona decât în sensul că taxa de 85% aplicată asupra veniturilor de peste 7.001 lei obținute din pensii reglementate prin legi speciale se răsfrânge cu precădere asupra pensionarilor magistrați, echivalând cu reducerea drepturilor de pensie reglementate de Legea nr. 303/2004 la nivelul altor categorii socio-profesionale care nu se regăsesc în situația magistraților, ipoteză care nu poate fi privită decât ca o cvasi-anulare a compensației parțiale conferite de legiuitor pentru specificul profesiei de magistrat”, potrivit argumentelor magistraților.
Legea care prevede impozitarea pensiilor speciale cu până la 85% a fost adoptată de Camera Deputaților în iunie, în calitate de for decizional.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More Information here to that Topic: mainnews.ro/pica-sau-nu-pensiile-speciale-ccr-decide-daca-impozitarea-cu-pana-la-85-respecta-constitutia/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on on that Topic: mainnews.ro/pica-sau-nu-pensiile-speciale-ccr-decide-daca-impozitarea-cu-pana-la-85-respecta-constitutia/ […]
… [Trackback]
[…] Find More here on that Topic: mainnews.ro/pica-sau-nu-pensiile-speciale-ccr-decide-daca-impozitarea-cu-pana-la-85-respecta-constitutia/ […]
… [Trackback]
[…] Find More to that Topic: mainnews.ro/pica-sau-nu-pensiile-speciale-ccr-decide-daca-impozitarea-cu-pana-la-85-respecta-constitutia/ […]