Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Percheziții la cabinetele medicilor din Brașov/ Cadrele medicale care și-au luat concedii medicale pe perioada pandemiei, verificate

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 20 mai 2020 Etichete: , ,

Polițiștii brașoveni au făcut percheziții, miercuri dimineață, la mai multe unități medicale din Brașov. Sunt vizate cadrele medicale care și-au luat concediu în perioada pandemiei pentru a scăpa de îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. De asemenea, conform reprezentanților IPJ Brașov, sunt investigate activități prin care cadre medicale și-au asigurat material de uz propriu în interes personal.

„În această dimineață, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Brașov -Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, efectuează pe raza județului Brașov, șase activități procedurale de punere în aplicare de mandate de percheziție domiciliară și ordonanțe de ridicare înscrisuri, la trei instituții cu activitate în domeniul medical, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșiriii infracțiunilor de ”abuz în serviciu”, ”fals intelectual”, ”uz de fals”, ”delapidare” și ”divulgare de informații secrete de serviciu sau nepublice” .

Polițiștii brașoveni s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în perioada stării de urgență, cadre medicale sau angajați ai unor instituții, s-ar fi sustras de la îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, solicitând și beneficiind în acest sens, de certificate de concedii medicale fictive și totodată de materiale de uz sanitar în interes propriu.

Cu ocazia efectuării perchezițiilor se vor ridica documente și se vor efectua activități procedurale, ce se impun, pentru stabilirea situației de drept. De asemenea, vor fi conduse la audieri zece persoane.

Acțiunea, desfășurată sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, beneficiază de sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic Brașov și ai luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și de suportul de specialitate al reprezentanților Inspectoratului Teritorial de Muncă și Direcției de Sănătate Publică Brașov”, se arată în comunicatul IPJ Brașov.

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Here you can find 58769 more Info to that Topic: mainnews.ro/perchezitii-la-cabinetele-medicilor-din-brasov-cadrele-medicale-care/ […]

  • … [Trackback]

    […] Find More here to that Topic: mainnews.ro/perchezitii-la-cabinetele-medicilor-din-brasov-cadrele-medicale-care/ […]

  • … [Trackback]

    […] There you will find 65868 additional Info to that Topic: mainnews.ro/perchezitii-la-cabinetele-medicilor-din-brasov-cadrele-medicale-care/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW