Parlamentul a adoptat legea care permite intervenţia rapidă în cazul urşilor și în afara localităților
Parlamentul a adoptat miercuri, 22 iunie, legea care permite intervenția imediată împotriva urșilor periculoși, nu doar în interiorul, ci și în exteriorul localităților, a anunțat ministrul Mediului, Tánczos Barna.
„Asigurăm protecția speciilor, dar protejarea oamenilor și a bunurilor acestora este prioritatea noastră! Parlamentul a adoptat, astăzi, a doua oară, după reexaminarea cerută de președintele Klaus Iohannis, legea care permite intervenția imediată împotriva urșilor periculoși, nu doar în interiorul, ci și în exteriorul localităților.
Încă de anul trecut este în vigoare Ordonanța de Urgentă, inițiată de mine, ce a permis intervenția în intravilan. Prin completările aduse de Parlament, acum avem o reglementare și pentru situația în care acest pericol apare în extravilan”, a anunțat oficialul.
Conform sursei citate, cheltuielile administrațiilor locale privind permanența și intervenția imediată vor fi decontate de către Ministerul Mediului.
„Împreună cu ordinul de ministru prin care am stabilit cotele de intervenție și prevenție avem, în sfârșit, toate instrumentele pentru a salva vieți, pentru a apăra viața și bunurile oamenilor împotriva urșilor deveniți agresivi. Sunt soluții imediate, imperios necesare în condițiile înmulțirii atacurilor de urs și a pagubelor provocate de aceste carnivore mari, pe fondul creșterii constante a populației de urs brun din cauza unui management impropriu.
Soluția pe termen lung rămâne gestionarea corectă a populației de urs. Ministerul Mediului derulează un proiect de 10 milioane de euro pentru estimarea populației de urs brun cu ajutorul unor metode științifice moderne, proiect care va avea ca rezultat scăderea numărului conflictelor om-urs, conservarea habitatului natural al ursului, respectiv managementul durabil al speciei”, a mai explicat ministrul.
Context
Președintele Klaus Iohannis a transmis luni, 10 ianuarie, Parlamentului o cerere de reexaminare a legii care permite intervenţia imediată în cazul urşilor agresivi și în afara localităților.
Este vorba despre Legea pentru aprobarea ordonanței de urgență a Guvernului nr. 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora, în intravilanul localităților, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
Șeful statului argumentează în cerere că unele dintre dispozițiile legii „sunt neclare, de natură să genereze probleme în aplicare și, prin urmare, se impun a fi reanalizate de către Parlament”.
„În acest context, subliniem că revine Parlamentului sarcina de a găsi un just echilibru între protejarea dreptului la viață și integritate fizică a persoanelor, pe de-o parte, și prevenirea atacurilor săvârșite de către animale sălbatice ce aparțin unor specii protejate, pe de altă parte, prin soluții legislative care să asigure un climat de siguranță în comunitățile direct afectate, dar să contribuie și la protejarea acestor specii”, conform documentului publicat de Administrația Prezidențială.
Președintele arată că ursul brun este o specie protejată, uciderea acestora fiind posibilă prin derogare de la obligațiile de protecție riguroasă a speciilor protejate, sub rezerva îndeplinirii condițiilor expres prevăzute la art. 16 din Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică.
Tocmai pentru a respecta această directivă, dar și pentru a permite intervenții imediate în cazul urșilor agresivi, Executivul a adoptat OUG 81/2021, ale cărei prevederi se aplică numai în intravilanul localităților.
Însă prin Legea de aprobare a acestei ordonanțe de urgență, Parlamentul a eliminat sintagma „în intravilanul localităților” atât din titlul, cât și din cuprinsul OUG, lărgind astfel sfera de aplicare a metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun atât pentru intravilanul, cât și pentru extravilanul localităților.
Astfel, arată Klaus Iohannis, aplicarea legii în forma transmisă la promulgare poate genera riscul apariției unor abuzuri.
„Din această perspectivă, apreciem că extinderea ariei de aplicare a măsurilor de intervenție imediată și pentru extravilanul localităților ar fi impus circumstanțieri, proceduri clare, criterii obiective, precum și instituirea unui control și a unor responsabilități corelative din partea autorităților din domeniul mediului.
În absența acestora, aplicarea legii în forma transmisă la promulgare poate genera riscul apariției unor abuzuri. În plus, considerăm că măsurile de intervenție imediată și pentru extravilanul localităților ar trebui reglementate astfel încât derularea acestora în mediul natural al exemplarelor de urs brun să fie una cu caracter de excepție, cu un regim juridic strict și care să se coreleze cu întreaga legislație în domeniu, inclusiv cu procedurile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice”, conform sursei citate.
2. Potrivit art. I pct. 8 din legea transmisă la promulgare, în conținutul normativ al Ordonanței de urgență nr. 81/2021 se introduce un articol, art. 51, cu următorul cuprins: „ Art. 51 – Prin excepție de la prevederile art. 4 și 5, se regăsește în situația stării de necesitate prevăzută la art. 20 alin. (2) din Legea 286/2009 privind Codul Penal, cu modificările și completările ulterioare, persoana care, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în timpul unei acțiuni legale de vânătoare, recoltează prin împușcare ori îndepărtează prin alte mijloace un exemplar de urs brun care pune în pericol viața, integritatea sau bunurile sale ori ale unei alte persoane”.
O altă problemă semnalată de președinte este un nou articol din Legea de aprobare a OUG menționate anterior. Prin noul art. 51 se instituie o prezumție legală potrivit căreia este în stare de necesitate persoana care, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în timpul unei acțiuni legale de vânătoare, recoltează prin împușcare ori îndepărtează prin alte mijloace un exemplar de urs brun care pune în pericol viața, integritatea sau bunurile sale ori ale unei alte persoane.
Potrivit Codului penal, este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârșită în stare de necesitate.
Aart. 20 alin. (2) din Codul penal definește persoane care se află „în stare de necesitate” – „este în stare de necesitate persoana care săvârșește fapta pentru a salva de la un pericol imediat și care nu putea fi înlăturat altfel viața, integritatea corporală sau sănătatea sa ori a altei persoane sau un bun important al său ori al altei persoane sau un interes general, dacă urmările faptei nu sunt vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce în cazul în care pericolul nu era înlăturat”.
Astfel, șeful statului subliniază că lipsa de claritate a reglementării ar putea genera nu doar dificultăți de aplicare, ci și consecințe semnificative din perspectiva regimului răspunderii penale
„Apreciem că din analiza comparativă a dispozițiilor art. 20 alin. (2) Cod penal și a celor ale art. 51 din legea supusă reexaminării rezultă că acestea din urmă instituie o nouă definiție a stării de necesitate, diferită de cea reglementată prin norma generală prevăzută la art. 20 alin. (2) Cod penal, însă cu o sferă distinctă de aplicare și cu un conținut mai larg. Situația stării de necesitate, astfel cum este definită prin acest nou articol, va fi aplicabilă numai persoanelor aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în timpul unei acțiuni legale de vânătoare, care recoltează prin împușcare ori îndepărtează prin alte mijloace un exemplar de urs brun care pune în pericol viața, integritatea sau bunurile sale ori ale unei alte persoane. În plus, considerăm că, prin trimiterea la art. 20 alin. (2) din Codul penal, norma este lipsită de precizie, nefiind clar în ce măsură condițiile enunțate în text se aplică în mod cumulativ cu cele prevăzute de Codul penal.
Lipsa de claritate a reglementării este de natură să genereze nu doar dificultăți de aplicare, ci și consecințe semnificative din perspectiva regimului răspunderii penale. Pe de o parte, în cuprinsul normei nu se menționează că aceasta derogă de la norma generală, iar, pe de altă parte, asimilarea situațiilor în cauză cu o stare de necesitate riscă să creeze un regim al răspunderii penale derogatoriu, distinct al persoanelor vizate, cu consecințe importante”, conchide documentul.
Sursa foto: Ministerul Mediului/ Arhivă
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More Information here on that Topic: mainnews.ro/parlamentul-a-adoptat-legea-care-permite-interventia-rapida-in-cazul-ursilor-si-in-afara-localitatilor/ […]
… [Trackback]
[…] Read More on on that Topic: mainnews.ro/parlamentul-a-adoptat-legea-care-permite-interventia-rapida-in-cazul-ursilor-si-in-afara-localitatilor/ […]
… [Trackback]
[…] Find More Information here to that Topic: mainnews.ro/parlamentul-a-adoptat-legea-care-permite-interventia-rapida-in-cazul-ursilor-si-in-afara-localitatilor/ […]