Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Parcurile rămân închise de 1 Mai / Ce amenzi riscă cei care nu respectă Ordonanțele Militare

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Stirile zilei , at 29 aprilie 2020 Etichete: , ,

Românii nu vor mai putea sărbătorii anul acesta Ziua Internaţională a Muncii la mare, în parcuri sau la grătare în păduri, așa cum se obișnuia în ceilalți ani. Poliția Capitalei atrage atenția că cei care nu respectă Ordonanțele Militare riscă amenzi de la 2.000 la 20.000 de lei.

„Anul acesta, toţi, trebuie să abordăm altfel această zi şi să respectăm distanţarea socială, să respectăm Ordonanţele Militare şi să rămânem acasă.(…)Cei aproape 2.000 de polițiști, alături de care vor acționa jandarmi, polițiști locali și militari sunt în stradă pentru siguranța dumneavoastră!”, transmite Poliția Capitalei.

De 1 Mai accesul în pădurea Băneasa este restricționat, dar și în alte zone în care se obișnuiau  ieșirile la iarbă verde.

De asemenea, parcurile sunt și vor rămâne închise de 1 Mai.

„Echipajele Brigăzii Rutiere, de ordine publică și Jandarmeria călare vor supraveghea toate aceste zone, unde tradițional se încing grătarele”, atrag atenția Polițiștii.

Sfaturile Poliției Capitalei

– Păstrăm distanțarea socială , evităm aglomerațiile şi nu transformăm aceaste zile în curse pentru cumpărături. Respectați indicațiile din magazine și păstrați distanța. Respectați orarul de deplasare și aveți grijă de sănătatea dumneavoastră.

– Încă nu este posibil să aprindeți lumânări la cimitir, pentru cei dragi trecuți în neființă. Accesul în cimitire este permis doar pentru oficierea slujbelor de înmormântare și atunci cu respectarea numărului de 8 persoane.

– Cu toate ca vremea se arată prietenoasă, de data aceasta, grătarul îl facem acasă, în familie.

Poliția Capitalei atrage atenţia că nu vor fi tolerate abaterile de la normele de convieţuire socială sau încălcările prevederilor Ordonanţelor Militare.

De menționat faptul că în toată această perioadă se acționează cu efective mărite.

„Nu se va arăta nicio toleranţă faţă de cei care nu inţeleg să respecte efortul colectiv în reducerea numărului de îmbolnăviri cauzate de COVID-19, faţă de persoanele care cu bună ştiinţă nu vor înţelege că de data aceasta vom sărbatori acasă, doar în familie. Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, precum şi Jandarmeria Bucureşti, Poliţia Locală şi militarii implicaţi în supravegherea modului în care se respectă prevederile legale în vigoare sunt pregătite să intervină prompt acolo unde se constată încălcări ale legii”, arată sursa citată.

Foto: Politia Romana

 

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Find More on that Topic: mainnews.ro/parcurile-raman-inchise-de-1-mai-ce-amenzi-risca-cei-care-nu-respecta-ordonantele-militare/ […]

  • … [Trackback]

    […] There you can find 92759 more Information on that Topic: mainnews.ro/parcurile-raman-inchise-de-1-mai-ce-amenzi-risca-cei-care-nu-respecta-ordonantele-militare/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *