Sunday, November 24, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Pacienţi cu dizabilităţi, ținuți în cuşti şi legaţi de paturi la un centru de recuperare din Sighetu Marmaţiei

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 4 septembrie 2019 Etichete: , , , ,

Centrul de Resurse Juridice (CRJ) și Tonal au transmis că la Spitalul Municipal Sighetu Marmației din județul Maramureș bolnavii sunt închiși în cuști, iar alții sunt legați cu fâșii din cârpe și cămăși de paturi.

CRJ: Pacienții, închiși în cuști de 2,5 m

Cele două organizații au descoperit la Centrul pentru Recuperare pentru Persoane cu Handicap și la Secția de psihiatrie I Bărbați din cadrul Spitalului Municipal Sighetu Marmației, în județul Maramureș, situații deosebit de grave, care încalcă drepturile fundamentale ale omului.

Astfel, la CRRPH Sighetu Marmaţiei la orele 13:30, potrivit CRJ, „opt persoane cu dizabilităţi psihosociale şi intelectuale erau închise în cinci cuşti; cuştile sunt de aproximativ 2,5 m înălţime, cu ramă metalică şi plexiglas transparent; trei persoane erau legate cu cămăşi şi fâşii din cârpe; canalizarea se deversa în spatele clădirii, pe sol – miros pestilenţial de fecale în curtea în care beneficiarii ar trebui să îşi petreacă timpul; nu există personal specializat şi singurii care ar fi putut desfăşura activităţi cu cei 30 de beneficiari ai centrului erau o asistentă medicală şi trei infirmieri; singurele informaţii disponibile la faţa locului erau exclusiv de ordin medical; nu au fost prezentate planurile de intervenţie psiho-socială”.

ONG-uri: condiții insalubre și lipsă de personal

În cadrul Secției de Psihiatrie I „Bărbați” Sighetu Marmației au fost descoperite:

– condiţii insalubre, aglomerare, lipsă de personal specializat, subfinanţare importantă;
– situaţii cu risc ridicat de vătămare, autovămare şi agresivitate;
– dificultăţi procedurale majore în internarea pacienţilor, în relaţia cu serviciul de ambulanţă;
– terapie exclusiv medicamentoasă (fără programe psihoterapeutice);
– dificultăţi în gestionarea internărilor nevoluntare;

„Suntem martorii unei situaţii dramatice, situaţie rămasă încremenită în timp, în trecut, ce încalcă toate tratatele internaţionale de drepturile omului: Convenţia europeană a Drepturilor Omului; Convenţia ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi; Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene; Convenţia privind drepturile omului şi biomedicina de la Oviedo. Imaginile din instituţiile vizitate sunt o reflexie a priorităţilor şi a valorilor morale ale societăţii noastre”, a transmis Centrul de Resurse Juridice.

Centrul de Resurse Juridice a solicitat intervenția de urgență a Ministrului Sănătății, Sorina Pintea, a Președintelui Consiliului de Monitorizare pentru implementarea Convenției privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Florinel Butnaru, a Mecanismului Național de Prevenire a Torturii din subordinea Avocatului Poporului, Magda Ștefănescu, a Președintelui Consiliului Județean, Gabriel Valer Zetea, a Agenției Județene pentru Prestații și Inspecție Socială Maramureș și a Directorului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului, Alina Coste Mădăraș.

Ministrul Sorina Pintea a anunțat că se va deplasa la Sighetu Marmației luni.

 

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW