Olguța Sefu, condamnată în dosarul DGASPC Teleorman, cere eliberarea
Fostul director executiv adjunct al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman, Olguța Sefu, contestă condamnarea la un an de închisoare cu suspendare primită în dosarul angajărilor fictive, a declarat avocatul acesteia, Toni Neacșu, pentru mainnews.ro.
Olguța Sefu a fost condamnată la un an de închisoare cu suspendare pentru fals intelectual în acest dosar.
Toni Neacșu: Orice inculpat, are dreptul să fie judecat de instanță imparțială și constituită potrivit legii
Întrebat de jurnaliștii mainnews.ro în urmă cu două săptămâni pe ce argumente se bazează pentru a cere anularea sentinței dictată în luna mai, Toni Neacșu a explicat:
„Orice inculpat, are dreptul să fie judecat de instanță imparțială și constituită potrivit legii. În cazul nostru, nu am avut nicio instanță imparțială și constituită potrivit legii. Nu e constituită potrivit legii pe simplul considerent că hotărârea Colegiului de conducere a Înaltei Curți în baza căreia s-a format acest complet de judecată nu a fost publicat în Monitorul Oficial astfel încât nu poate produce niciun efect juridic. A fost lipsită de imparțialitate pentru simplul considerent că instanța nu a găsit de cuviință să se pronunțe pe chestiunea completurilor de trei judecători pe care noi am invocat-o în acest dosar după ce se pronunța CCR care era sesizată exact cu aceeași problemă juridică. Astfel încât s-a ajuns la situația cel puțin ciudată în care deși noi am invocat în dosar problema nelegalității completurilor de trei din perspectiva specializării judecătorilor, noi suntem singurii care nu putem invoca decizia CCR în care s-a stabilit că într-adevăr acestea au fost nelegal constituite”.
Liviu Dragnea, cere eliberarea
Și fostul lider al PSD, Liviu Dragnea, condamnat în același dosar, a formulat o contestație în anulare prin care vrea să fie eliberat din închisoare.
Potrivit legii, dacă cererea i se admite Liviu Dragnea ar putea fi eliberat. De asemenea, instanța va trebui să dispună rejudecarea apelului din dosar de către un nou complet de cinci judecători constituit legal.
Contestația vine ca urmare a hotărârii Curții de Apel București (detalii AICI), care a anulat hotărâri luate de CSM și Colegiul de Conducere al Instanței Supreme. Acestea au stat la baza tragerii la sorți a completurilor de cinci judecători, inclusiv a celui care l-a condamnat pe Dragnea.
Condamnarea lui Dragnea
Fostul lider al PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat pe 27 mai la trei ani și șase luni de închisoare fiind acuzat de către procurorii DNA că, în calitate de președinte al CJ Teleorman, i-ar fi determinat pe șefii DGASPC să le angajeze fictiv și să le mențină în funcții pe două membre PSD: Adriana Botorogeanu și Anica-Niculina Stoica.
Cele două secretare nu au fost nici măcar o zi la birou, deși aveau contract de muncă, statul a fost prejudiciat cu 108.612 lei, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit, potrivit procurorilor DNA.
„Timp de 8 ani și jumătate și 4 ani și jumătate, nimeni nu a văzut că cele două secretare lipseau de la muncă? În condițiile în care dacă alți funcționari lipseau 10 minute erau sancționați!”, spunea procurorul DNA, la ultimul termen din proces, pe 20 mai.
Secretarele din PSD au recunoscut
Cele două angajate au recunoscut acuzațiile și au cerut să fie condamnate la o sentință redusă cu o treime și cu suspendarea acesteia.
Comentarii