Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


O nouă amânare în dosarul în care Elena Udrea şi Ioana Băsescu sunt acuzate de finanțarea ilegală a campaniei electorale din 2009

By Dragomir Georgiana , in Justitie , at 8 iunie 2023 Etichete: , , , ,

Înalta Curte de Casație și Justiție a amânat pronunțarea deciziei finale din dosarul în care sunt inculpate fosta consilieră de la Cotroceni și ministră a Turismului, Elena Udrea și fiica fostului preşedinte al României, Ioana Băsescu. Termenul fixat pentru decizia definitivă este 11 iulie ac. Cele două sunt acuzate de finanțarea ilegală a campaniei pentru alegerile prezidențiale din 2009, derulată de Traian Băsescu. 

Potrivit portalului instanțelor, acest proces durează de șase ani. Astăzi, 8 iunie, era așteptată o decizie finală în acest dosar, în care Elena Udrea este acuzată îde instigare la luare de mită şi spălare de bani, iar Ioana Băsescu de instigare la delapidare şi instigare la spălare de bani. În primă instanță, Elena Udrea a fost condamnată la 8 ani de închisoare, iar Ioana Băsescu, la 5 ani de închisoare.  Avocații celor două au invocat prescrierea faptelor și au cerut încetarea procesului penal.

Care sunt acuzațiile DNA. Cum ar fi acționat Udrea și Ioana Băsescu pentru ca Traian Băsescu să aibă bani în campanie electorală

Elena Udrea a fost trimisă în judecată de DNA, deoarece în perioada în care era ministru al Dezvoltării, l-a determinat pe inculpatul Gheorghe Nastasia, secretarul general al ministerului, să ceară și să primească 918.864 lei de la un om de afaceri, în schimbul asigurării plății unor contracte pe care societatea respectivă le avea în derulare, susține DNA. 
Contractele, în valoare de aproape 50 de milioane de euro au fost încheiate cu autorități locale finanțate de Ministerul Turismului privind construirea de domenii schiabile și telegondole, în cadrul programului „Schi in România”.

În perioada 27 noiembrie – 21 decembrie 2009, omul de afaceri ar fi virat în contul firmei indicate, în două tranșe, suma de 918.864 lei, în baza unui contract fictiv ce avea ca obiect prestarea unor servicii de publicitate, deși societățile administrate de omul de afaceri nu aveau nevoie de o campanie națională de publicitate pentru promovarea unor proiecte locale. În realitate, banii ar fi fost folosiți pentru plata unor servicii de publicitate stradală pentru campania electorală a lui Traian Băsescu. 

DNA: Udrea cere mită de la oamenii de afaceri

În aceeași perioadă (octombrie – noiembrie 2009), Elena Udrea l-a determinat pe Tarhon Victor, președintele Consiliului Județean Tulcea, să pretindă și să primească de la un alt om de afaceri suma de 691.029 lei, pentru a asigura buna derulare a unor contracte și efectuarea la timp a plăților.

Societatea omului de afaceri încheiase anterior cu Consiliul Județean Tulcea mai multe contracte finanțate de Ministerul Dezvoltării, condus de Udrea. Astfel, în perioada 26 octombrie – 23 noiembrie 2009, societatea omului de afaceri a virat în conturile a patru firme, în baza unor contracte fictive de consultanță și servicii de publicitate suma totală de 691.029 de lei.  Anchetatorii spun că serviciile respective nu ar fi fost realizate în realitate, iar sumele de bani au fost folosite pentru plata unor servicii prestate în timpul campaniei electorale a lui Traian Băsescu.

Excursie în Cuba, pe banii ceruți „în numele tatălui”

Potrivit DNA, Ioana Băsescu, fiica Lui Traian Băsescu, i-a cerut lui Silviu Wagner, director al Oil Terminal la vremea respectivă, să achite o factură despre care a spus că reprezintă cheltuieli restante din campania pentru alegerile prezidențiale, care se desfășurase în toamna aceluiași an.

Compania de stat condusă a încheiat un contract fictiv de prestări servicii cu o anumită firmă, în valoare de 419.000 lei, prețul menționat în cuprinsul contractului fiind indicat de Ioana Băsescu, care a și intermediat tranzacția.

În baza acestui contract, pe 16 februarie 2010 s-a realizat plata sumei de 119.000 lei, diferența de 300.000 lei nemaifiind virată din dispoziția lui Silviu Wagner, pe motiv că nu ar fi primit nici un document justificativ pentru suma achitată în avans. Procurorii DNA susțin că din aceși bani, Ioana Băsescu și-a plătit o excursie în Cuba. 

Elena Udrea execută o pedepasă cu închisoarea de 6 ani cu executare, primită în dosarul Gala Bute.

CITEȘTE ȘI: Fapte prescrise în dosarul Hidrolectrica. Udrea scapă de acuzații, instanța a dispus confiscarea a peste trei milioane de euro

Sursă foto: Inquam Photos / Liviu Florin Albei / Octav Ganea

 

 

Comentarii