Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

O companie low cost anunță reluarea zborurilor de la începutul lunii iulie / Reguli pentru pasageri

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Stirile zilei , at 25 mai 2020 Etichete: , , , ,

Compania aeriană Blue Air anunță reluarea, în mod etapizat, zborurilor regulate la începutul lunii iulie 2020.  Zborurile vor fi reluate după un program corelat cu reglementările implementate la nivel european.

Până atunci, Blue Air a decis că va continua să opereze zboruri la cerere și charter.

Pe perioada suspendării complete a zborurile regulate, compania a încercat să asigure continuitatea activității în noul context de restricții de zbor și cerere limitată.

În data de 23 aprilie, Guvernul României a aprobat începerea procedurii pentru acordarea unui ajutor de stat sub formă de credit sau garanție pentru acoperirea pierderilor generate de oprirea activității datorate pandemiei de COVID-19.

La Blue Air, de abia așteptăm să reluăm zborurile pe măsura ridicării restricțiilor și obținerii resurselor financiare necesare operării unui orar de zbor predictibil. În această perioadă dificilă am continuat să zburăm la cerere pentru a face posibile repatrierile sau deplasările către locul de muncă – zboruri organizate de către clienții noștri și aprobate de autorități – precum și cargo pentru transportul de măști, echipamente medicale și alimente.

Pentru a trece cu bine peste această perioadă, echipa Blue Air a demarat un plan riguros de adaptare la noile condiții economice, inclusiv optimizarea flotei și măsura de șomaj tehnic pentru peste 90% dintre colegi și reducerea salariilor pentru toți cei rămași în activitate. Acesta este modul nostru de a ne arăta, și în contextul acestei crize, angajamentul față de profesia noastră, față de România și față de pasageri.” spune Oana Petrescu, CEO Blue Air.

Niciun membru al echipajelor Blue Air nu a fost infectat cu noul coronavirus până la acest moment.

Destinații în regim de zboruri la cerere

În prezent, Blue Air operează zboruri la cerere spre și dinspre Irlanda (Dublin) și zboruri în regim charter spre orice destinație.

Destinațiile acoperite, pe masură ce se ridică restricțiile, vor fi: Belgia (Bruxelles), Cipru (Larnaca), Danemarca (Copenhaga), Finlanda (Helsinki), Franța (Paris, Nisa, Lyon), Germania (Koln, Hamburg, Munchen, Stuttgart), Irlanda (Dublin), Israel (Tel Aviv), Italia (Roma, Florenta, Milano, Torino, Napoli), Marea Britanie (Londra, Liverpool), Norvegia (Oslo), Spania (Palma de Mallorca, Valencia, Malaga) și Suedia (Stockholm).

În plus, odată cu ridicarea restricțiilor în Italia și Cipru, Blue Air va opera curse interne în Italia (de la Torino spre și dinspre Catania, Lamenzia, Napoli, Alghero, și Trapani) și Grecia – Cipru, pe rutele Larnaca – Atena și Larnaca – Salonic.

În ceea ce privește zborurile regulate, Blue Air va reîncepe activitatea cu un număr limitat de rute și frecvențe, urmând să reconstruiască în timp rețeaua operațională.

Pentru rezervările de zboruri organizate la cerere pasagerii au la dispozișie secțiunea dedicată din website-ul Blue Air, Zboruri la Cerere.

Măsuri suplimentare de siguranță

Aeronavele sunt supuse zilnic procesului de nebulizare, folosind substanțe care sterilizează întreg spațiul în care sunt distribuite. Acest proces modern de sterilizare și dezinfectare va fi menținut pe termen nelimitat.

Aeronavele sunt dotate cu filtre de aer HEPA care captează peste 99,97% dintre microbii aerieni din aerul filtrat.

Pasagerilor le sunt puse la dispoziție măști și servețele cu alcool și gel dezinfectant.

Reguli pentru pasageri

Pentru pasageri, este obligatorie purtarea măștilor pe tot parcursul călătoriei, dezinfectarea mâinilor, precum și evitarea deplasărilor în cabină.

Îmbarcarea se face cu un singur bagaj de mână, de dimensiunile 55 x 40 x 20 cm și cu greutatea maximă de 10kg.

Echipajele vor instrui pasagerii referitor la măsurile de siguranță sanitară și se vor asigura că acestea sunt respectate.

sursa foto: Facebook

 

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Info to that Topic: mainnews.ro/o-companie-low-cost-anunta-reluarea-zborurilor-de-la-inceputul-lunii-iulie-reguli-pentru-pasageri/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *