Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


Nicolae Ciucă, despre scandalul în care este implicat Cătălin Cîrstoiu: Am convenit să existe acţiunea de clarificare din partea domnului doctor

By Stratulat Anca , in Stirile zilei , at 19 aprilie 2024 Etichete: , , ,

Nicolae Ciucă, președintele PNL, a declarat că în prezent, Cătălin Cîrstoiu este candidatul propus de alianța PSD-PNL, însă acesta trebuie să ofere clarificări publice cu privire la toate aspectele legate de problemele sale personale. Ciucă a adăugat că la final va avea loc o nouă evaluare a situației, pentru a decide următoarele pași. „Trebuie să putem să mergem înainte sau să analizăm ce decizie se va lua”, a subliniat liderul PNL.

Într-o intervenție la Digi 24, tot joi seara, Nicolae Ciucă a menționat că în ședința de luni a coaliției s-a purtat discuția despre candidatura la Primăria Capitalei.

”A fost o decizie prin care am convenit ca în această săptămnă (…) să existe acţiunea aceasta de clarificare din partea domnului doctor a tuturor acestor aspecte care ţin de persoana domniei sale, pentru ca, în final, să putem să avem din nou o analiză şi să putem să mergem mai departe sau să vedem ce decizie se ia”, a declarat Nicolae Ciucă.

Acesta a adugat că, ”în momentul de faţă, domnul doctor este propunerea de candidat la Primăria Capitalei, a noastră, a coaliţiei”.

Ciucă afirmă că medicul Cîrstoiu a fost propunerea lui Marcel Ciolacu în procesul de identificare a candidatului, și că este normal să respecte cererea premierului Ciolacu de a clarifica situația.

Întrebat ce se va întâmpla dacă medicul Cîrstoiu nu va oferi clarificări, Ciucă a explicat că premierul Ciolacu i-a cerut din nou lui Cătălin Cârstoiu să facă clarificări publice chiar și în cursul zilei de joi: „Este o chestiune care ține de clarificarea unor probleme personale (…) eu nu am cum să judec pe anumite supoziții, pe anumite date un anumit aspect”.

Gabriela Firea a anunțat joi că situația candidatului susținut de coaliție la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, va fi discutată într-o întâlnire a liderilor PSD și PNL coaliției, la finalul acestei săptămâni sau luni dimineața.

Premierul și liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat miercuri că nu a discutat cu președintele PNL Nicolae Ciucă sau cu medicul Cîrstoiu despre retragerea candidaturii de la Primăria Capitalei, și că primul pas ar fi organizarea unei conferințe de presă în care să răspundă acuzațiilor.

foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii