Negocierile din cadrul TAROM au eșuat. Sindicaliștii declanșează conflictul de muncă
Negocierile dintre conducerea TAROM și sindicaliști au eșuat, astfel că aceștia au anunțat în noaptea zilei de marți, 23 august, că vor declanșa un conflict de muncă, urmând pașii legali. Principala nemulțumire a sindicaliștilor este legată de nivelul de salarizare.
Sindicatul Unit TAROM (SUT) a cerut în data de 23 iunie încheierea unui nou Contract Colectiv de Muncă la nivel de unitate. În urma negocierilor, conducerea companiei a propus majorarea valorii tichetelor de masă de la 10 la 30 de lei şi acordarea unor majorări salariale către categoriile prioritare de salariaţi, în limita fondului de salarii aprobat prin bugetul de venituri şi cheltuieli aferent anului 2022.
„Sindicatul nu putea fi de acord ca salariaţii din Comercial, Financiar, Inflight, Dispecerii de Zbor, Securitatea Zborului, Însoţitori de bord, Piloţi, Quality, IT ş.a. să nu primească nimic la aceste negocieri. Pentru prima dată în istoria sindicalismului din TAROM, membrii împuterniciţi în comisia de negociere a CCM au dat dovadă de unitate, neacceptând oferta discriminatorie a directorului general TAROM, dl. Mihăiţă Ursu. Îl anunţăm pe dl. Ursu că ameninţările transmise pe e-mail către toţi angajaţii companiei nu vor avea efect, angajaţii nu mai pot şi nu mai vor să fie sclavi pe plantaţia TAROM”, a avertizat preşedintele SUT, Narcis Paşcu, citat de Agerpres.
Mai mult, sindicaliștii susțin că majorarea salarială oferită de conducerea companiei nu ar acoperi inflația pe ultimul an, situată la circa 15%.
Potrivit datelor prezentate în bugetul pe anul 2022, salariul mediu brut în cadrul companiei se ridică la circa 11.300 lei, ceea ce înseamnă un venit mediu net de circa 6.600 lei.
TAROM a transmis anterior că se află în imposibilitatea de a accepta revendicările sindicaliștilor.
„În acest sens, pentru o informare corectă reamintim că pentru a satisface solicitările SUT, TAROM ar trebui să plătească în plus o sumă în cuantum total de aproximativ 180 milioane lei, punându-se astfel în pericol însăşi supravieţuirea Companiei şi menţinerea locurilor de muncă”, mai arată compania.
Anterior, în cadrul unei conferințe de presă, avocatul SUT, Costel Gâlcă, spune că greva angajaților TAROM se va declanșa cu probabilitate.
„Aţi întrebat la un moment dat dacă se va declanşa greva? Da, foarte probabil se va declanşa. Şi aţi întrebat când. Eu pot să vă spun că începând cel mai probabil cu săptămâna viitoare în fiecare zi putem să avem grevă. Grevă de avertisment, urmând ca ulterior să fie grevă generală, astfel încât întreaga activitate TAROM să fie blocată, iar dragii noştri parlamentari să nu poată zbura, să-şi ia diurnele de la Bruxelles. De la începutul lunii septembrie, dragii noştri parlamentari vor sta acasă, pentru că avem acest drept legal recunoscut prin lege, ca în situaţia în care o negociere colectivă nu se încheie cu acordul părţilor să putem să declanşăm greva. Deci, este absolut normal”, conform sursei menționate anterior.
Foto: Inquam Photos / Alexandra Pandrea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More here on that Topic: mainnews.ro/negocierile-din-cadrul-tarom-au-esuat-sindicalistii-declanseaza-conflictul-de-munca/ […]
… [Trackback]
[…] Find More here on that Topic: mainnews.ro/negocierile-din-cadrul-tarom-au-esuat-sindicalistii-declanseaza-conflictul-de-munca/ […]
… [Trackback]
[…] Read More Information here to that Topic: mainnews.ro/negocierile-din-cadrul-tarom-au-esuat-sindicalistii-declanseaza-conflictul-de-munca/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on on that Topic: mainnews.ro/negocierile-din-cadrul-tarom-au-esuat-sindicalistii-declanseaza-conflictul-de-munca/ […]