Stirile zilei

NATO avertizează Rusia cu privire la orice nouă „acțiune agresivă” la granița cu Ucraina

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a cerut transparență din partea Rusiei în privința planurilor sale militare, după ce a suplimentat numărul trupelor de la granița cu Ucraina. În ultimele săptămâni, în zonă au fost observate mişcări „importante şi neobişnuite” din partea trupelor ruseşti, a susținut Stoltenberg, citat de BBC.

Declarațiile vin pe fondul speculațiilor că Rusia ar putea plănui să invadeze Ucraina. Moscova a respins aceste acuzații și le-a catalogat drept „alarmiste”. În plus, s-a plâns de creșterea activităților NATO în regiune.

Avertismentul vine și după discuțiile cu ministrul de externe al Ucrainei la Bruxelles. Stoltenberg a spus că cel mai important lucru este ca tensiunile să nu escaladeze. El a avertizat luni, 15 noiembrie, Rusia cu privire la orice nouă „acţiune agresivă” la frontiera cu Ucraina.

„Vedem o concentrare neobișnuită de trupe și știm că Rusia a fost dispusă să folosească aceste tipuri de capacități militare și în trecut, pentru a desfășura acțiuni agresive împotriva Ucrainei”.

O mare parte a forțelor rusești se află în Crimeea, peninsula pe care Rusia a anexat-o în martie 2014. De asemenea, trupele se adună în apropierea regiunii Donbas. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat săptămâna trecută că aproape 100.000 de soldați ruși se apropiau de granița cu Ucraina.

Stoltenberg a apreciat că acumularea de trupe este periculoasă, deoarece reduce timpul de acțiune în cazul în care Rusia decide să „desfășoare o acțiune militară agresivă împotriva Ucrainei”. La rândul său, purtătorul de cuvânt al premierului britanic, Boris Johnson, a declarat că situația de la graniță este „îngrijorătoare” și că Marea Britanie va sprijini Ucraina „în fața ostilității ruse”.

Potrivit presei americane, Washingtonul i-a avertizat săptămâna trecută pe aliații Uniunii Europene asupra informațiilor care sugerează că Moscova se pregătește pentru o posibilă invazie a Ucrainei. Duminică, un înalt ofițer militar britanic a punctat că nu „trebuie să lăsăm garda jos”, iar NATO trebuie să fie pregătită.

El a sugerat că tensiunile de la frontiera dintre Belarus și Polonia sunt folosite de Rusia ca să distragă atenția de la activitățile sale din apropierea Ucrainei.

INTERVIU Dan Dungaciu, specialist în geopolitică, despre conflictul dintre Polonia și Belarus: Consecință a unei politici asumate de UE. Implicarea NATO este o idee riscantă

Foto: Nato.int

Articole Recomandate

Back to top button