Mircea Geoană afirmă că lideri ai PSD, între care și Marcel Ciolacu, i-au propus să candideze la preşedinţie: Au venit la mine în birou
Fostul preşedinte al social-democraților, Mircea Geoană, afirmă că oficiali ai PSD, printre care și Marcel Ciolacu, i-au cerut să candideze la alegerile prezidenţiale, susţinut de PSD.
„Apropo de cine dă telefon cui. Eu am avut discuţii cu ei, au venit la mine în birou. Acum ceva timp în urmă, în care dânşii au venit la mine să-mi propună să candidez independent, susţinut de PSD. De ce? Pentru un calcul foarte simplu: pentru că voturile PSD la alegerile prezidenţiale, unde vin 4 milioane de români în plus faţă de alegerile obişnuite, nu sunt suficiente ca să câştigi preşedinţia României. Vrei să câştigi preşedinţia României, strict pe PSD nu ai voturi, în turul doi nu mai votează aproape nimeni cu PSD-ul: diaspora nu, nehotărâţii nu, e o limitare. Pentru o participare la vot de 35-40%, scorul PSD-ului e foarte important. Pentru prezidenţiale, unde e 65% participare – pentru preşedinte românii se mobilizează şi merg la vot – nu sunt voturi suficiente”, a declarat Mircea Geoană, luni, la Digi 24.
Conform acestuia, printre cei care au mers la el în birou să îi ceară să candideze se numără preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii