Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Ministrul Justiției susține că Alina Bica ar fi în Spania. Fosta șefă a DIICOT, dată în urmărire internațională

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Justitie Stirile zilei , at 28 noiembrie 2019 Etichete: , , ,

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, susține că Alina Bica ar fi în Spania. Fosta șefă DIICOT a fost condamnată, miercuri, de Înalta Curte, la patru ani de închisoare și este dată în urmărire internațională de către Poliția Română.

„Am aflat vestea privind decizia în cazul Alinei Bica. Nu am niciun alt semnal oficial. Ministerul Justiției își exercită atribuțiile indiferent de persoană. Dacă nu mă înșel, e într-o țară europeană. În Spania parcă, nu? Dacă e pe teritoriul unui stat european, funcționează reglementările necesare ca Ministerul Justiției să facă procedurile de extrădare. Ne vom exercita atribuțiile indiferent de ce persoană este vorba. Ca o notă personală, nu pot decât să regret această situație”, a declarat Cătălin Predoiu, joi, în cadrul unei conferințe de presă.

Alina Bica a fost secretar de stat în perioada mandatelor deţinute la Ministerul Justiţiei de Cătălin Predoiu.

Poliția Română nu știe unde este Bica

Până la acest moment Poliția Română nu a primit nici o informare referitoare la locul în care ar putea să se afle Alina Bica.

Fosta șefă DIICOT a fost condamnată la patru ani de închisoare, după ce magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au respins apelul formulat de aceasta.

Miercuri, polițiștii s-au dus acasă la Alina Bica cu mandatul de arestare emis de către instanță. Aceasta a fost doar o formalitate având în vedere că fosta șefă DIICOT nu se află în țară.  Potrivit procedurii, Bica a fost dată în urmărire internațională.

Alina Bica are un cabinet de avocatură în Spania

Înainte să fugă în Costa Rica, Alina Bica a înființat, în 2017, o firmă de avocatură în Madrid, Spania, numită Amris International Lawyers SLP, conform investigației Rise Project. 

Alina Bica a lucrat ca avocat înaninte să devină procurorul-șef al DIICOT, însă după decizia de condamnarea, Baroul Dolj a decis suspendarea acesteia.

În ianuarie 2018, Elena Udrea spunea, într-o apariție televizată, că Alina Bica este avocat în baroul spaniol.

„Nu știu dacă s-a înscris și în Baroul din Costa Rica. Ştiu ca este avocat în baroul spaniol, dar de anul trecut, pentru că aici i-au interzis să profeseze. Măcar atât. Trebuie să aibă din ce să trăiască. Se înscrisese în baroul spaniol şi era un avocat care putea să profeseze în toată Uniunea Europeană”, a spus Udrea, la RTv.

Alina Bica a fost eliberată din penitenciarul din Costa Rica, în decembrie 2018. Fosta șefă DIICOT a cerut în România suspendarea sentinței primite ca urmare a a deciziei CCR pe completurile de 5 judecători. Instanța a decis suspendarea executării pedepsei de 4 ani de închisoare până la soluționarea dosarului, prin urmare Bica a fost eliberată.

În iulie anul acesta, Bica a plecat din Costa Rica, cu o zi înainte de Elena Udrea.

Laura Vicol, avocata acesteia, a anunțat la scurtă vreme că Alina Bica nu se mai întoarce în România și că va cere azil politic într-o altă țară, alta decât Costa Rica.

 

sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Information to that Topic: mainnews.ro/ministrul-justitiei-sustine-ca-alina-bica-ar-fi-in-spania-fosta-sefa-a-diicot-data-in-urmarire-internationala/ […]

  • … [Trackback]

    […] Here you will find 49616 additional Information on that Topic: mainnews.ro/ministrul-justitiei-sustine-ca-alina-bica-ar-fi-in-spania-fosta-sefa-a-diicot-data-in-urmarire-internationala/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW