Ministrul de Interne: Sunt încrezător că raportul elaborat în urma exercițiului voluntar de evaluare Schengen va fi pozitiv
Lucian Bode s-a declarat încrezător că raportul elaborat în urma exercițiului voluntar de evaluare Schengen va fi pozitiv și a precizat că România va fi primită în spațiul european de liberă circulație până la finalul anului 2022.
Ministrul de Interne a fost prezent vineri, 14 octombrie, la reuniunea Consiliului Afaceri Interne și Justiție (JAI).
„A fost o reuniune foarte importantă pentru România, deoarece agenda a inclus subiecte precum extinderea spațiului Schengen, gestionarea integrată a frontierelor europene, implementarea interoperabilității, agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei, azilul și migrația”, a transmis ministrul, la finalul reuniunii.
Totodată, Bode s-a întâlnit cu Eric van der Burg, ministrul pentru migrație din Țările de Jos, și cu Nancy Faeser, ministrul federal de interne din Germania.
„Cu ocazia acestor întrevederi, le-am prezentat omologilor mei modul în care s-a desfășurat exercițiul voluntar de evaluare Schengen în România și le-am transmis disponibilitatea de a continua dialogul și cooperarea în privința implementării acquis-ul Schengen de către România”, a precizat Lucian Bode.
Pe parcursul săptămânii, experții Comisiei Europene au fost prezenți în România, unde au elaborat din nou un raport de evaluare asupra capacității tehnice a țării noastre de a intra în spațiul de liberă circulație europeană.
„Îmi doresc să avem o decizie favorabilă privind aderarea României la spațiul Schengen până la finalul acestui an și sunt încrezător că raportul elaborat în urma exercițiului voluntar de evaluare Schengen care s-a derulat recent va fi unul pozitiv.
România îndeplinește toate condițiile pentru a fi stat membru Schengen cu drepturi depline, iar situația actuală în care ne aflăm este nedreaptă și trebuie să înceteze cât mai curând”, a precizat ministrul.
Sursă foto: Inquam Photos / George Calin
Comentarii