Ministrul Afacerilor Externe, în vizită oficială la Chișinău: România va fi alături mereu de Republica Moldova
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut luni, 19 decembrie, cu prilejul unei vizite oficiale la Chișinău, întrevederi cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, cu președintele Parlamentului, Igor Grosu, și cu prim-ministrul Natalia Gavrilița, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe (MAE).
Șeful diplomației române a reiterat la Chișinău susținerea României în gestionarea crizelor suprapuse cu care se confruntă Republica Moldova, cât și în ceea ce privește aderarea țării vecine la Uniunea Europeană. În acest sens, au fost discutate măsuri concrete de cooperare și acțiuni diplomatice pentru impulsionarea procesului de aderare.
„Aurescu a arătat ferm că România va fi alături mereu de Republica Moldova (…) Ministrul Bogdan Aurescu a evidențiat, în acest context, faptul că deschiderea și coordonarea strânsă bilaterală la cel mai înalt nivel au permis întreprinderea unor măsuri prompte și eficiente în sprijinul cetățenilor Republicii Moldova și al eforturilor remarcabile de reformă depuse de autoritățile de la Chișinău într-o perioadă foarte dificilă. A menționat, în acest sens, demersurile prompte ale instituțiilor de la București care au condus la furnizarea, de către România, într-o perioadă critică de criză energetică, a peste 80% din necesarul de energie electrică al Republicii Moldova”, a transmis MAE.
Bogdan Aurescu și Maia Sandu au subliniat importanța dezvoltării interconectărilor de transport de energie electrică între cele două țări, conform MAE.
Totodată, șeful diplomației române a evocat demersurile la nivelul Guvernelor de la București și Chișinău pentru implementarea Acordului privind asistența financiară nerambursabilă în valoare de 100 de milioane de euro.
Aurescu a mai subliniat relevanța participării în premieră a ministrului de externe al Republicii Moldova la Reuniunea ministerială a NATO din noiembrie de la București.
Ministrul Bogdan Aurescu a salutat în intrevederea cu prim-ministrul țării vecine, Natalia Gavriliță, dinamica schimburilor comerciale bilaterale care au înregistrat creșteri.
„A exprimat satisfacție pentru faptul că la finalul anului 2022 este așteptată o valoare record de 3,5 miliarde USD a comerțului între România și Republica Moldova, în creștere cu aproximativ 46% comparativ cu anul precedent. În egală măsură, a subliniat necesitatea creșterii investițiilor românești în Republica Moldova și a creării de condiții mai bune pentru mediul de afaceri”, se mai arată în comunicatul de presă citat.
Programul ministrului Afacerilor Externe al României a inclus, de asemenea, o întrevedere cu președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu.
Sursa foto: Ministerul Afacerilor Externe (MAE)
Comentarii