Ministerul Transporturilor transferă la autoritățile locale cele 15 spitale pe care le are în coordonare
Guvernul României pregătește transferarea rețelei de spitale aflate în coordonarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii către autoritățile locale, „pentru ca aceste servicii să fie aduse cât mai aproape de nevoile comunității”, se arată într-un comunicat de presă al Executivului remis vineri, 3 martie.
Transferarea spitalelor este pregătită de un Comitet Interministerial, din care fac parte ministerul Transporturilor, ministerul Sănătății, ministerul Dezvoltării, ministerul Educației și ministerul Muncii.
„Principala sarcină a acestui comitet va fi de a realiza cadrul normativ necesar la nivelul Guvernului. În cea de-a doua etapă vor fi identificate toate măsurile pentru a ne asigura că există capacitatea și resursele pentru ca autoritățile locale să poată consolida și chiar dezvolta capacitatea de tratament oferită de aceste spitale. Un rol important în acest sens îl vor avea universitățile de medicină, care vor contribui la pregătirea personalului medical din aceste rețele”, a declarat premierul Nicolae Ciucă în cadrul întâlnirii de la Palatul Victoria șefii ministerelor responsabile.
Măsura, criticată de sindicaliștii din Sănătate
Transferul spitalelor din subordinea Ministerului Transporturilor la autoritățile locale a fost discutat și pe vremea guvernării Ponta. Federațiile sindicale din sănătate au criticat intens această măsură, chiar și la începutul acestui an.
În ianuarie, Uniunea Sindicatelor din Spitalele CFR și-a arătat îngrijorarea cu privire la situația angajaților din instituțiile medicale pe care Ministerul Transporturilor le are în subordine în prezent.
Foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu
Comentarii