Ministerul Sănătății: 60 de milioane de euro alocate până la finalul anului pentru cabinetele medicilor de familie
Ministerul Sănătății a anunțat vineri, 14 octombrie, că a aprobat 1.000 de cereri de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență pentru investiții în cabinetele medicilor de familie din România. Instituția arată că vor fi alocate 60 de milioane de euro până la finalul anului pentru dotarea și renovarea cabinetelor.
În total, au fost depuse 1.887 de cereri de finanțare, iar Ministerul Sănătății a evaluat 1.200 dintre ele. Pentru restul de 200 de cereri, vor fi cerute documente suplimentare.
Concomitent, instituția a publicat o instrucțiune prin care cabinetele medicilor de familie din zonele defavorizate vor putea primi 135 de milioane de euro pentru îmbunătățirea asistenței medicale primare.
Proiectele dedicate medicilor de familie au un buget total de 180 de milioane de euro și vor fi realizate prin 2 metode:
„1. Listă preselectată: O alocare de 135.337.500 € (fără TVA) prin care se vor finanța 2.250 de asocieri/cabinete de medici de familie, unde au fost depuse până în prezent 815 dosare. La această categorie continuă depunerea cererilor.
2. Apel necompetitiv: O alocare de 45.112.500 € (fără TVA) pentru un apel de proiecte care se va derula având la bază principiul: „primul venit – primul servit” pentru finanțarea a 750 de asocieri/cabinete de medici de familie, unde au fost depuse până în prezent 1.072 cereri de finanțare”, mai arată Ministerul Sănătății.
Sursă foto: Inquam Photos / Alexandru Busca
Comentarii