Potrivit unui comunicat, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a condus vineri ședinţa reunită a reprezentanţilor Comitetului Ministerial pentru situaţii de urgenţă şi a reprezentanţilor Centrului Operativ pentru Situaţii de Urgenţă cu tema „Măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, precum și ședința Colegiului Ministerului
Şedinţele s-au desfăşurat on-line, în sistem de videoconferință.
Potrivit aceleași surse, în cadrul primei întâlniri, au fost prezentate măsurile luate de Ministerul Justiției pe trei direcții: măsuri cu caracter administrativ (dezinfectare spații, nebulizare, achiziții echipamente de protecție, termoscanere, lămpi UVC, tunel dezifectant), măsuri de informare a personalului sau cu caracter legislativ și măsuri referitoare la desfăşurarea activităţii de către angajaţi.
Predoiu a subliniat necesitatea desfăşurării, în continuare, a activităţii în cadrul MJ cu respectarea reglementărilor în vigoare referitoare la sănătatea şi securitatea în muncă a angajaţilor, precum şi a măsurilor de protecţie impuse de actuala stare de alertă,
Totodată, ministrul Justiţiei a lansat un apel la conştientizarea de către personalul MJ asupra importanţei gestionării cu prudenţă a bugetului ministerului, buget din care au fost consumate sume importante destinate protecţiei salariaţilor.
În cadrul celei de a doua ședințe, Cătălin Predoiu a prezentat măsurile care au fost luate în starea de urgență și care se vor lua în continuare pe parcursul stării de alertă pentru desfășurarea lucrului cu aplicarea măsurilor legale de protecție sanitară adoptate de Parlament, Guvern și CNSSU.
În încheiere, ministrul a cerut șefilor de compartimente revederea agendelor direcțiilor și serviciilor pe care le conduc și elaborarea unui plan cu prioritățile acestor compartimente, astfel încât agenda Ministerului Justiției să nu fie afectată de starea de alertă.
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More Information here to that Topic: mainnews.ro/ministerul-justitiei-a-anuntat-care-au-fost-masurile-implementate-pentru-prevenirea-raspandirii-covid-19-in-institutie/ […]
… [Trackback]
[…] There you can find 70708 additional Info to that Topic: mainnews.ro/ministerul-justitiei-a-anuntat-care-au-fost-masurile-implementate-pentru-prevenirea-raspandirii-covid-19-in-institutie/ […]
… [Trackback]
[…] There you will find 90526 more Info on that Topic: mainnews.ro/ministerul-justitiei-a-anuntat-care-au-fost-masurile-implementate-pentru-prevenirea-raspandirii-covid-19-in-institutie/ […]