Sunday, November 24, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Ministerul Justiției a admis candidatura lui Bogdan Licu pentru funcția de prim-adjunct al procurorului general al României

By Madalina Balaceanu , in Justitie Stirile zilei , at 14 ianuarie 2020 Etichete: , ,

Ministerul Justiției a admis candidatura lui Bogdan Licu pentru funcția de prim-adjunct al procurorului general al PÎCCJ. În prezent, acesta ocupă funcția de adjunct al procurorului general al României. 

Licu va susține interviul în fața comisiei de la Ministerul Justiției săptămâna viitoare, asta în contextul în care deși în momentul de față conduce Parchetul General ca interimar, nu s-a înscris în cursa pentru procuror general ci s-a înscris în cursa pentru un un mandat de prim-adjunct al procurorului general al României.

A fost admisă și candidatura procurorului Maria Magdalena Militaru pentru funcția de adjunct al procurorului general al PÎCCJ. Militaru își va susține interviul în fața comisiei de la Ministerul Justiției pe 20.01.2020.

Totodată, Ministerul Justiției a admis candidatura procurorului Oanei Andreea Schmidt-Hăineală pentru funcția de adjunct al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT). Pentru această funcție s-au înscris și procurorii Ioana Bogdana Albani, Oana Daniela Pâțu și Teodor Niță a căror candidatură a fost, de asemenea, admisă de Ministerul Justiției. Aceștia se vor prezenta în fața comisiei ministerului pentru a-și susține interviul în data de 29.01.2020.

Ministerul Justiției a mai admis următoarele candidaturi:

  • Candidaturile pentru funcția de procuror șef secție- Secția de urmărire penală și criminalistică al PÎCCJ a procurorilor Dragoș Cojocariu, Adriana Denisa Cristodor și Romulus-Dan Varga. Aceștia își vor susține interviul în data de 20.01.2020.
  • pentru funcția de procuror șef secție- Secția parchetelor militare al PÎCCJ a procurorilor Marius Museanu, Ionel Corbu, Cătălin Ranco Pițu, Paul Truică, Grigore-Florin Popescu și Florin-Daniel Cășuneanu. Aceștia se vor prezenta în fața comisiei Ministerului Justiției pe 29.01.2020.
  •  pentru funcția de procuror șef secție- Secția de resurse umane și documentare al PÎCCJ a procurorului Simona Brădiceanu. De asemenea, aceasta va fi intervievată pe 28.01.2020.

Ministerul Justiției a admis și candidaturile pentru anumite funcții în cadrul Direcției Naționale Anticorupție după cum urmează:

  • pentru funcția de adjunct al procurorului șef al DNA a procurorilor Gabriela Popa, Mădălina Scarlat și Elena Hach. Acestea îți vor susține interviul în fața comisiei de la Ministerul Justiției pe 30.01.2020.
  • pentru funcția de procuror șef secție- Secția de combatere a Infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție- DNA a procurorului Constantin-Claudiu Dumitrescu. El va fi intervievat pe 31.01.2020.
  • pentru funcția de procuror-șef secție- Secția de combatere a corupției- DNA a procurorului Silviu Paul Dumitriu. Acesta își va susține interviul pe 31.02.2020.

Au început interviurile pentru șefia marilor parchete ale României

Marți au început interviurile pentru șefia marilor parchete ale României, luni și marți fiind zilele destinate pentru cei opt candidați care aspiră să conducă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, precizează că procedurile sunt transparente și îi felicită pe cei care și-au asumat responsabilitatea de a candida.

„Este o procedură transparentă, facem mai mult decât ne cere legea, dar am optat pentru această manieră de a desfășura interviurile pentru a da încredere că încercăm să evaluăm toate fațetele profesionalismului, echilibrului, capacității de a conduce sisteme publice ale candidaților, cooptând în comisia de interviu mai specialiști care să vină cu întrebări din diverse unghiuri de abordare în funcție de profesiile lor, în funcție de specializările lor, astfel încât să am o imagine cât mai completă asupra calităților pe care le au candidații înainte de a lua decizia eventuală de propunere.(…) Eu aș vrea să-i felicit pe toți cei care și-au asumat această responsabilitate de a candida, este un semn pozitiv, este un semnal de interes față de profesia lor. Important este adecvarea la funcţie. Dincolo de stăpânirea tehnicilor profesionale, forţa, echilibrul, viziunea de ansamblu, toate trebuie luate în considerare”, a spus Cătălin Predoiu la sediul Ministerului Justiţiei.

Cine candidează pentru șefia Parchetului General

Opt candidați urmează să fie intervievați, marți și miercuri, de ministrul Justiției.

Pentru conducerea Parcetului ÎCCJ s-au înscris Daniel Horodniceanu, fost șef al DIICOT, Răzvan Horaţiu Radu, Ionel Corbu, Florin-Daniel Căşuneanu, Gabriela Scutea, Laura Oprean, Pompiliu-Marian Drilea-Marga, Sorin Săndel Vasilache.

Fiecare candidat are la dispoziție 30 de minute pentru susținerea interviului. Încă 60 de minute vor fi alocate pentru sesiunea de întrebări și răspunsuri.

Interviurile pentru  funcția de procuror-șef al DNA, programate joi

Joi vor urma să fie audiați candidații pentru conducerea Direcției Naționale Anticorupție. La această funcție aspiră Călin Nistor, Mariana Alexandru, Crin-Nicu Bologa, Camelia Elena Grecu şi Ionuţ Botnaru.

Candidații pentru conducerea DIICOT, intervievați vineri

Pe 17 ianuarie, vineri, sunt programate interviurile pentru şefia Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT). La acest concurs s-au înscris 5 candidați, respectiv Teodor Niţă, Ioana Bogdana Albani, Elena-Giorgiana Hosu, Viorel Badea, Daniel Horodniceanu.

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Find More Info here to that Topic: mainnews.ro/ministerul-justitiei-a-admis-candidatura-lui-bogdan-licu-pentru-un-nou-mandat-de-prim-adjunct-al-procurorului-general-al-romaniei/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW