Monday, July 8, 2024
Jurnalism corect


Ministerul Educaţiei anunţă că, dacă va întârzia rectificarea bugetară, va promova un proiect de HG pentru a asigura sumele necesare plăţii salariilor

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 29 septembrie 2023

Ministerul Educaţiei a anunţat vineri, 29 septembrie, printr-un comunicat de presă că, dacă va întârzia rectificarea bugetară, va promova un proiect de HG pentru a asigura sumele necesare plăţii salariilor personalului din învăţământ, întrucât salariile au crescut în luna iunie.

„În bugetul pe anul 2023 au fost cuprinse cheltuielile cu salariile potrivit prevederilor legale din acel moment”, a transmis Ministerul Educației.

Sursa citată a precizat că, începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2023, salariile au fost calculate şi plătite, conform prevederilor legale actuale, sumele fiind asigurate din bugetul aprobat.

”Ministerul Educaţiei a solicitat, pentru rectificarea bugetară, suplimentarea sumelor pentru cheltuielile cu salariile, conform OUG nr. 45/2023 şi OUG nr. 57/2023. În situaţia în care rectificarea bugetară va fi făcută mai târziu, este posibil ca Ministerul Educaţiei să iniţieze un proiect de hotărâre de Guvern pentru suplimentarea bugetului Ministerului Educaţiei din fondul de rezervă bugetară pentru o parte din sumele solicitate la Ministerul Finanţelor pentru rectificarea bugetară”, a mai transmis sursa citată.

Ministerul precizează că actualul cadru legal permite efectuarea tuturor demersurilor, astfel încât salariile personalului din învăţământ să fie plătite la termenele scadente.

La ședința de Guvern de joi, Ministerul Educației a primit, printr-un memorandum, încă 2,6 miliarde de lei credite bugetare pentru a putea plăti salariile profesorilor și angajaților din școli și universități.

Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a anunțat că rectificarea bugetară ar putea avea loc în noiembrie.

„Întâi trebuie să se întâmple ceva, și anume proiectul de lege pentru care Guvernul și-a angajat săptămâna aceasta răspunderea în fața Parlamentului trebuie să intre în vigoare după ce parcurge toți pașii legali prevăzuți și, după aceea, se centralizează, evident, toate cererile de la ministere. Cred că, dacă m-ați întrebat de calendar, cel mai probabil vorbim de luna noiembrie”, a declarat Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW