Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Mesajul ministrului Apărării cu ocazia Sărbătorilor Pascale: Mă gândesc în primul rând la cei din linia întâi, la medici, personal sanitar și militari deopotrivă

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Stirile zilei , at 18 aprilie 2020 Etichete: , , , ,

Nicolae Ciucă, ministrul Apărării Naționale, a transmis un mesaj cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale în care a spus că este important ca în această perioadă să stăm în casă și să respectăm sfaturile autorităților.

Mesajul ministrului Apărării Naționale

„În preajma Sărbătorilor Pascale mă gândesc în primul rând la cei din linia întâi: medici, personal sanitar și militari deopotrivă. Eroi care se luptă în aceste zile pentru a diminua pierderile provocate de cea mai periculoasă molimă din istoria recentă a omenirii. Doar cu implicarea şi dedicarea dumneavoastră vom câştiga lupta cu acest inamic nevăzut care nu iartă! Știu că este greu dar efortul dumneavoastră ne dă în fiecare zi speranța că vom reveni la o viață normală și vom reuși să depășim această perioadă de cumpănă. Speranță ne-a adus și Învierea lui Iisus Hristos. De fiecare Paști ne bucurăm de victoria obținută de Hristos asupra păcatului și a morții, victorie pe care împreună și cu credință o vom obține și asupra acestui dușman nevăzut. Aveți credință în Hristos și păstrați-vă curajul, mențineți vie speranța pentru a traversa această perioadă dificilă.

Pentru mulți dintre militarii aflați la datorie în teatrele de operații nu este prima dată când prăznuiesc Sfintele Paști departe de țară și de cei dragi. Nici pentru cele câteva mii de militari și personal civil din MApN aflați, 24 de ore din 24, în misiuni de sprijin al autorităților centrale și locale pentru limitarea efectelor pandemiei COVID-19, departe de familiile și casele lor, nu este prima Sfântă Sărbătoare petrecută la datorie.

Este însă pentru prima dată când cei de acasă vor primi vestea Învierii Domnului în casele lor și nu în Casa Domnului.

Dumnezeu este însă, așa cum ne învață credința strămoșească, pretudindeni unde este iubit și așteptat. În intimitatea caselor noastre nu vom fi singuri.

Este important chiar și în această perioadă a Sarbătorilor Pascale să stăm în casă, să respectăm sfaturile autorităților. Nu vă deplasați la rude sau la prieteni, protejați astfel persoanele în vârstă. Dragostea față de cei apropiați nu se manifestă doar prin a fi sub același acoperiș unii cu ceilalți. Este important să respectăm normele de distanțare socială. Dacă nu respectăm aceste reguli vom pune în pericol viața noastră și a celor apropiați.

Îi asigur pe militarii aflați în teatrele de operații că ne vom îngriji de orice situație semnalată în legătură cu nevoile concrete de ajutor și sprijin pentru familiile aflate în țară.

Gândul meu se îndreaptă și spre veteranii de război. Vă suntem alături și ne rugăm pentru sănătatea dumneavoastră. V-ați făcut datoria față de Patrie, este rândul nostru să avem grijă de dumneavoastră!

Militarilor în rezervă le transmit sincere mulțumiri pentru tot ce au făcut în slujba Armatei României. Ați fost și sunteți în continuare modele neprețuite, cu atât mai mult în această perioadă dificilă. România are nevoie de dumneavoastră, rămâneți alături de militarii activi, dăruiți-le din experiența și cunoștințele dumneavoastră.

Să ne gândim în aceste zile la militarii care au căzut la datorie în teatrele de operaţii sau în misiuni executate pe teritoriul naţional, în numele ţării şi pentru ţară. Sacrificiul lor nu va fi uitat niciodată. Tototdată asigur familiile eroilor noştri că vor avea în Armata României un permanent sprijin.

Paştele este un moment în care ne dorim pace şi bucurie. În acest an însă ne dorim mai mult ca oricând sănătate pentru noi, pentru cei dragi. Această perioadă de cumpănă ne-a amintit că bucuria vine din lucruri mărunte iar liniștea vine din suflet iar lumina vine din inima fiecăruia. Lumina Sfintei Învieri sa pătrundă în sufletul și în inimile voastre bucurându-vă de minunea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos!”

sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] There you can find 91769 additional Info on that Topic: mainnews.ro/mesajul-ministrului-apararii-cu-ocazia-sarbatorilor-pascale-ma-gandesc-in-primul-rand-la-cei-din-linia-intai-la-medici-personal-sanitar-si-militari-deopotriva/ […]

  • … [Trackback]

    […] Read More here to that Topic: mainnews.ro/mesajul-ministrului-apararii-cu-ocazia-sarbatorilor-pascale-ma-gandesc-in-primul-rand-la-cei-din-linia-intai-la-medici-personal-sanitar-si-militari-deopotriva/ […]

  • … [Trackback]

    […] Info on that Topic: mainnews.ro/mesajul-ministrului-apararii-cu-ocazia-sarbatorilor-pascale-ma-gandesc-in-primul-rand-la-cei-din-linia-intai-la-medici-personal-sanitar-si-militari-deopotriva/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *