Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


Taxa de pod de la Fetești, suspendată de la 1 iunie

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 16 mai 2023

Taxa de pod de la Feteşti va fi suspendată de la 1 iunie până la finalizarea lucrărilor de reabilitare a podului peste brațul Borcea, a anunțat marţi, 16 mai, ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, relatează Agerpres.

Potrivit acestuia, decizia va trebui luată de Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, care se va întruni zilele următoare.

„Probabil că în zilele următoare va exista Consiliul de Administraţie al CNAIR, fiindcă ăsta e mersul normal. Eu am transmis public şi mergem pe această linie. Aşa cum am spus, în zilele următoare vom avea acest Consiliu de Administraţie, iar ca termen în mod sigur de la 1 iunie se va intra pe suspendarea acestei taxe. Acea precizare care a venit la o zi după anunţul meu a fost o precizare prin care se dorea sublinierea faptului că nu de atunci se aplică, ci urmare a acestui Consiliu de Administraţie şi a acestei decizii care va exista în perioada următoare”, a explicat Grindeanu.

Traficul pe calea a doua de rulare a podului peste brațul Borcea este în continuare blocat din cauza unor lucrări de reabilitare. Spre deosebire de anii trecuți când în perioada sezonului estival lucrările au fost sistate, CNAIR a decis să lase constructorului, asocierea Maristar Com SRL – Hydrostoy AD, mai mult timp pentru ca acestea să fie definitivare.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii