Medicamentul cu rezultate bune în tratarea formelor grave de COVID-19 ar putea fi produs în România
Un medicament folosit în tratamentul pacienților care suferă de forme severe de coroavirus ar putea fi produs curând și în România. Este vorba despre antiviralul Redemsivir, un medicament produs de compania americană Gilead.
Acest medicament este unul din cele care dau rezultate bune în tratarea pacienţilor care au o formă severă a coronavirusului.
„Medicamentul, din câte ştiu, este sub patent, îl poate produce o singură companie în lume, de compania originatoare. Ştiu că mai este o companie în China care a replicat produsul. În caz de nevoie, sigur, îl vom putea produce şi în România. Există proceduri – în caz că nu e destul de la o singură fabrică – sunt proceduri de urgenţă ca şi altor producători să le fie acordat dreptul de a fabrica aceste molecule aflate sub patent. Este o procedură de decădere din drepturi din proprietatea intelectuală”, a declarat Dragoş Damian, directorul Terapia din Cluj, citat de Mediafax.
Conform acestuia, încă nu se cunoaște cu exactitate ce medicamente sunt eficiente pentru tratament.
„Există vreo 4 sau 5 medicamente şi cocktail-uri de medicamente care sunt încercate în studii clinice. În acest moment nu se ştie dacă vreo unul dintre ele este într-adevăr eficient. Pe măsură ce trece timpul, toate medicamentele utilizate în studii clinice pot sau nu să îşi dovedească eficienţa. Sunt 70 de studii clinice la ora actuală în lume pentru medicamente şi vaccinuri. Probabil undeva în vară se va şti exact dacă şi care medicamente sunt eficiente şi dacă pot să înceapă să fie date la foarte mulţi pacienţi”, a mai spus Dragoş Damian.
Acest medicament a fost folosit și în tratamentul bolii virale Ebola. În urmă cu ceva vreme, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila spunea că aproximativ 4 000 de pacienți infectați cu acest virus au fost tratați cu Remdesivir și că acest medicament ar putea fi primul autorizat pentru tratamentul împotriva coronavirusului.
sursa foto: The Conversation
Comentarii
[…] Citește și Medicamentul cu rezultate bune în tratarea formelor grave de COVID-19 ar putea fi… […]
… [Trackback]
[…] Find More to that Topic: mainnews.ro/medicamentul-cu-rezultate-bune-in-tratarea-formelor-grave-de-covid-19-ar-putea-fi-produs-in-romania/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on on that Topic: mainnews.ro/medicamentul-cu-rezultate-bune-in-tratarea-formelor-grave-de-covid-19-ar-putea-fi-produs-in-romania/ […]