Sunday, April 28, 2024
Jurnalism corect


Marcel Ciolacu: Ministrul Agriculturii s-a dus la Comisia Europeană cu planurile de irigații de pe timpul lui Ceaușescu

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 20 mai 2021

Marcel Ciolacu, președintele Partidului Social Democrat, îl acuză pe ministrul Agriculturii, Adrian Oros, că ar fi prezentat Comisiei Europene „planurile cu irigațiile de pe timpul lui Ceaușescu”, pentru a accesa fonduri prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Acuma, eu nu vreau să fiu răutăcios. Avem informaţii şi noi din cadrul Comisiei Europene, e şi normal. Am şi cerut în urma faptului că, dacă nu avem acces la informaţii de la transparenţii de acum un an de zile, doi ani(…)Am aflat cum s-a dus domnul Oroş la Comisie. Domnul ministru al Agriculturii s-a dus cu planurile cu irigaţiile de pe timpul lui Ceauşescu. Oamenii ăia s-au uitat: dom-le, nu eşti om serios, s-a dezvoltat tehnologia în 30 de ani, adică nu mai e cu irigaţiile cu canalul. Între timp, e altă tehnologie. Am solicitat patru miliarde de euro pentru irigaţii, având anul trecut un an de secetă când nu s-au dat despăgubirile şi având totuşi efectul anului trecut care este evident că trebuie un program naţional de irigaţii moderne, nu pe timpul lui Ceauşescu te duci...”, a declarat, miercuri seară, liderul Partidului Social Democrat, la România TV, citat de News.ro.

Liderul PSD s-a declarat nemulțumit că ministrul Oros ar fi mers „nepregătit” la discuțiile cu Comisia Europeană și susține că, în acest moment, „niciun metru de irigații nu este prins în PNRR”.

Cîțu, întâlnire cu PSD pe tema PNRR

Prim-ministrul Florin Cîțu a anunțat că se va întâlni, joi, cu reprezentanții Partidului Social Democrat pentru a discuta pe marginea Planului Național de Redresare și Reziliență.

„Mâine (n.r. – joi) voi avea o întâlnire cu reprezentanții Partidului Social Democrat. Când am făcut bugetul, am invitat Partidul Social Democrat să vină cu idei. Să vedem dacă va veni mâine de la ora 15:00”, a afirmat Florin Cîțu, la finalul ședinței de Guvern.

Plenul reunit al Parlamentului trebuie să ratifice, cu o majoritate de două treimi, creșterea contribuției României la bugetul Uniunii Europeane, în mod excepțional și temporar, la 2% din din venitul național brut (VNB) pentru finanțarea Mecanismului de Redresare și Reziliență, acesta fiind și principalul motiv al atitudinii binevoitoare a premierului Cîțu față de liderul, cu care s-a contrat puternic în ultimii ani.

Planul Național de Redresare și Reziliență

Din alocarea totală pentru Mecanismul de Redresare și Reziliență (MRR) la nivelul UE, România poate beneficia de 29,2 miliarde de euro – 13,2 miliarde de euro sub formă de granturi și 16 miliarde de euro sub formă de împrumuturi.

Regula stabilită prin propunerea de regulament (aflată încă în negociere la nivel european) este ca 70% din granturi să fie angajate până la finalul anului 2022, termenul limită pentru accesarea diferenței de 30% din granturi fiind 31 decembrie 2023. În plus, plățile pentru proiectele care vor fi incluse în programele naționale de redresare și reziliență trebuie făcute până în decembrie 2026.

Sursa foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Find More on that Topic: mainnews.ro/marcel-ciolacu-ministrul-agriculturii-s-a-dus-la-comisia-europeana-cu-planurile-de-irigatii-de-pe-timpul-lui-ceausescu/ […]

  • … [Trackback]

    […] Here you can find 74860 more Information on that Topic: mainnews.ro/marcel-ciolacu-ministrul-agriculturii-s-a-dus-la-comisia-europeana-cu-planurile-de-irigatii-de-pe-timpul-lui-ceausescu/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *