Mâna dreapta a lui Marcel Ciolacu susține că liderul PSD n-ar mai trebui să candideze la președinție
Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, unul dintre apropiații lui Marcel Ciolacu, a declarat marți că liderul PSD nu ar mai trebui să candideze la președinție.
Constantin Toma a fost întrebat la Antena 3 dacă liderul PSD Marcel Ciolacu va intra în cursa prezidenţială. „Părerea mea că nu ar fi bine să candideze. Există un acord politic din 23 decembrie. Practic, ne-am îndrepta spre alegeri anticipate, pentru că de-abia s-a înfiripat acest guvern”, a spus Toma.
„O parte din colegi, de acolo, de sus, încearcă să-l arunce din nou în luptă”
Primarul social-democrat susține că unii dintre liderii PSD și-ar dori ca Marcel Ciolacu să candideze din nou la alegerile prezidențiale pentru a-i putea lua locul în conducerea partidului.
„Probabil o parte din colegi, de acolo, de sus, încearcă să-l arunce din nou în luptă pe Marcel, poate scapă de el. E o părere personală. (..) De-abia a scăpat acum, vă daţi seama. La orice partid ai pierdut, inclusiv la USR, ai pierdut nişte alegeri, gata, ţi se ia gâtul. Este clar, e o chestie românească. Problema este că acest acord politic, dacă nu se respectă, chiar că ar trebui să se desfinţeze coaliţia şi să se ajungă la anticipate. până la urmă. Au semnat patru oameni de bază acolo, de forţă, nu? Preşedintele PSD-ului, al PNL-ului, UDMR-ului şi şeful de la minorităţi”, a completat Constantin Toma.
Marcel Ciolacu a ratat intrarea în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, după ce s-a clasat pe a treia poziție la scrutinul din 24 noiembrie, în spatele lui Călin Georgescu și al Elenei Lasconi. Cu toate acestea, în urma anulării alegerilor de către Curtea Constituțională, Ciolacu și-ar putea încerca din nou norocul pentru a accede în cea mai înaltă funcție în arhitectura statului.