Mama unei victime de la Colectiv, după eliberarea lui Piedone: Nu am să-l iert niciodată
Președintele Asociației „Colectiv”, Eugen Iancu, susține că nu este surprins de decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu privire la achitarea și eliberarea lui Piedone, acuzat de abuz în serviciu, în dosarul „Colectiv”. Părinții care și-au pierdut copiii în tragedia din 2015 vor să facă demersuri la Curtea Europeană de Justiție.
„Nu, nu m-a surprins decizia de astăzi. Mă așteptăm să-l achite pe Piedone. Am și spus de când l-au arestat, că este doar să închidă gura presei, gura lumii, Pentru că(…) nu arestezi primarul și lași diectoarele care au avizat(n.r. autorizația de incendiu) Primarul doar semnează. De ce în dosarul „Colectiv 2” nu se face nimic?! Noi nu știm nimic și au avut grijă să ne înlăture avocații. S-a disjuns o parte din dosar, la Parchetul Militar(…). Nu ne-a chemat, nu știm nimic. Dar, așteptăm. Vom face demersuri la Curtea Europeană de Justiție”, cel mai probabil”, a menționat președintele Asociației „Colectiv”, Eugen Iancu, pentru Main News.
Ruxandra Geambașu, mama Ioanei(n.r. Ioana și-a pierdut viața în incendiul de la Colectiv, când avea 19 ani), a aflat de reporterul Main News că Piedone a fost eliberat.
„Dacă Dumnezeu îl iartă, eu nu o să pot să-l iert niciodată. Foarte bine, își va plimba nepoțeii în parc, iar noi ne vom duce la cimitir, așa cum facem de șapte ani. Nu mai am nicio speranță în România. Îmi pare rău că m-am născut în România”, a menționat Ruxandra Geambașu, pentru Main News, vizibil afectată de tragedie și de parcursul proceselor penale.
Reamintim, judecătorii de la Înalta Curte de Casație(ÎCCJ) au decis,miercuri, 21 iunie, achitarea și eliberarea din închisoare a fostului primar Cristian Piedone, acuzat de abuz în serviciu în dosarul Colectiv. Piedone a fost condamnat în mai 2022, la patru ani de închisoare, dintre care a executat un an și o lună.
Potrivit minutei afișată de ÎCCJ, ceilalți inculpați rămân în închisoare, instanța a dispus admiterea recursului doar în ceea ce-l privește pe Piedone.
„Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpa?ii Matei George Petrică, Anastasescu George Alin, Niţă Cristian Mihai și Radu Antonina împotriva deciziei penale nr.566/A din data de 12.05.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I Penală. Admite recursul în casaţie formulat de inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone împotriva aceleiaşi decizii. Casează, în parte, decizia atacată, numai în ceea ce priveşte soluţia de condamnare a inculpatului Popescu Cristian Victor Piedone. Achită pe inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 (autorizaţia SC Colectiv Club SRL). Înlătură dispoziţia privind obligarea inculpatului Popescu Cristian Victor Piedone la plata cheltuielilor judiciare către stat”. Decizia ÎCCJ este definitivă, nu mai are nicio cale de atac.
În incendiul de la „Colectiv”, din 30 octombrie 2015, 64 de tineri și-au pierdut viața. În urma cercetărilor, s-a constatat că acest local nu avea autorizație de incendiu emisă legal. Mai multe detalii despre acest dosar puteți citi aici.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii