Monday, October 7, 2024
Jurnalism corect


Luptele de la Bahmut, ”fără încetare”/ SUA pregăteşte un nou ajutor militar în valoare de 400 de milioane de dolari

By news.ro , in Război în Ucraina Stirile zilei , at 3 martie 2023 Etichete: , ,

Forţele ucrainene care ţin cu disperare de oraşul Bahmut din est au săpat noi tranşee, în încercarea de a-i ţine în loc pe atacatorii ruşi, în timp ce Statele Unite afirmă că un nou ajutor militar pentru Ucraina va fi discutat, vineri, la o întâlnire cu cancelarul german Olaf Scholz, relatează Reuters.

Forţele ruseşti atacă de câteva luni oraşul Bahmut din regiunea Doneţk, uneori în valuri, iar locul a devenit cel al uneia dintre cele mai sângeroase bătălii din acest război.

”Luptele de la Bahmut se desfăşoară fără încetare… Situaţia este critică”, a declarat Volodimir Nazarenko, un comandant adjunct din Garda Naţională a Ucrainei, pentru postul de radio ucrainean NV.

”Nu se gândesc la pierderi când încearcă să ia cu asalt oraşul. Misiunea forţelor noastre de la Bahmut este să provoace cât mai multe pierderi posibil duşmanului. Fiecare metru de pământ ucrainean îl costă pe inamic sute de vieţi”, a afirmat el.

În ultimele 24 de pre, forţele ucrainene au respins peste 170 de atacuri în cele cinci sectoare principale ale liniei frontului, a declarat analistul militar ucrainean Oleg Zhdanov joi noapte, pe YouTube.

Zhdanov a relatat că ruşii încearcă să încercuiască Bahmutul din nord, est şi sud şi a spus că zona dinspre veste ”este probabil singurul sector de la Bahmut unde forţele noastre au iniţiativa, şi nu ocupanţii ruşi”.

Rusia, care a pierdut teren în a doua jumătate a anului 2022, afirmă că o cucerire a Bahmutului ar fi un pas înainte spre a pune mâna pe regiunea industrială înconjurătoare, Donbas. Ucraina susţine că oraşul are valoare strategică limitară, dar că vrea să obosească forţele ruseşti.

Forţele ucrainene au respins atacurile asupra Bahmutului şi a două localităţi aflate imediat la vest – Khromove and Ivanivske, a arătat Statul Major al Forţelor Armate Ucrainene, într-o declaraţie de joi noapte.

Bombardamentele ruseşti au lovit oraşul Bahmut şi alte câteva localităţi, între care Chasiv Yar, cel mai mare oraş dinspre vest, şi două oraşe de la sud de Bahmut, a afirmat acesta.

În oraşele şi satele din apropiere, noi tranşee au fost săpate pe marginea drumului, la distanţe de 20-40 de metri, un semn că forţele ucrainene îşi întăresc poziţiile defensive.

”Avem nevoie de cât mai multă muniţie. Sunt mult mai mulţi ruşi aici decât avem noi muniţie să îi distrugem”, a spus Nazarenko. ”numărul soldaţilor inamici nu contează. Ceea ce contează este tehnologia”, a afirmat el.

În regiunile Zaporojie, din centru, şi Herson, de pe frontul de sud, forţele ruseşti au bombardat peste 40 de oraşe şi sate, a arătat declaraţia armatei ucrainene.

Reuters precizează că nu a putu verifica în mod independent relatările de pe câmpul de luptă.

Washingtonul va anunţa un nou pachet de ajutor militar în valoare de 400 de milioane de dolari pentru guvernul de la Kiev şi se aşteaptă ca aceasta să fie o temă majoră de discuţie între preşedintele SUA Joe Biden şi cancelarul german Olaf Scholz care se întâlnesc la Casa Albă, afirmă oficiali.

Ajutorul ar urma să conste în principal în muniţie, inclusiv sisteme de lansare a rachetelor multiple ghidate (GMLRS) pentru sistemele HIMARS, muniţie pentru autovehiculele de luptă Bradley, afirmpă doi oficiali SUA şi o persoană familiarizată cu pachetul.

Statele Unite a asigurat arme în valoare de aproape 32 de miliarde dolari Ucrainei pentru a se apăra de Rusia, care şi-a invadat vecinul pro-occidental în 24 februarie anul trecut.

Sursă foto: Marienko Andrii / UNIAN

Comentarii