PoliticStirile zilei

Liderii USR i-au cerut demisia lui Klaus Iohannis/ Consultările partidului cu președintele statului au durat trei minute

Președintele USR, Elena Lasconi, alături de Cătălin Drulă și Ionuț Moșteanu, i-au cerut astăzi demisia președintelui Klaus Iohannis, la consultările de la Palatul Cotroceni. Potrivit Elenei Lasconi, anularea alegerilor de către CCR a fost ilegală și realizată „la comanda lui Klaus Iohannis”. 

Liderii USR i-au transmis astăzi lui Klaus Iohannis că mandatul său s-a încheiat ieri, și trebuie să își dea demisia. Întâlnirea de la Palatul Cotroceni, destinată consultărilor pentru noul Guvern, a durat trei minute.

„Nu cred că mai putem să mai vorbim despre democraţie de pe 6 decembrie. Am fost astăzi la consultări şi spun cu ghilimele, am fost să îi transmitem lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat ieri şi că trebuie să-şi dea demisia. A fost o întâlnire scurtă, de până în trei minute, în care am comunicat acest lucru şi am comunicat că nu poate să poarte consultări, potrivit Constituţiei, preşedintele Senatului poate să devină preşedinte interimar”, a declarat Elena Lasconi.

Președintele USR a afirmat că ar fi de acord cu candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale doar în condițiile în care au fost efectuate măsurători prealabile și candidatul are potențial mare de creștere.

Mă bazez pe faptul că în această ţară există mulţi oameni oneşti, mulţi oameni de bună credinţă şi mi se pare total neprofesionist modul în care s-a făcut această nominalizare, dacă cumva s-au făcut măsurători şi acest candidat, Crin Antonescu, are un potenţial mare de creştere, sunt de acord. Dar noi lucrăm profesionist, aşa am făcut şi în precampanie, aşa am făcut în fiecare zi, am avut măsurători, am avut focus groupuri, am măsurat în fiecare zi candidaţi şi tocmai de aici am şi ajuns în turul al doilea care a fost anulat ilegal de către Curtea Constituţională la comanda lui Klaus Iohannis”, a adăugat Elena Lasconi, referitor la presupusa candidatură la alegerile prezidențiale a lui Crin Antonescu.

În ceea ce privește mandatele lui Klaus Iohannis și Marcel Ciolacu, Elena Lasconi a sugerat că acestea sunt „un blestem” și că în ciuda alegerilor, nu s-a schimbat nimic.

Președintele Klaus Iohannis a ținut astăzi consultări cu partidele la Palatul Cotroceni. Reprezentanții AUR, SOS și POT nu s-au prezentat la negocieri.

Sursă foto: Facebook / Elena Lasconi

Articole Recomandate

Back to top button