Liberalii îl acuză pe șeful AEP că politizează instituția. PNL susține că doi directori au fost demiși din motive politice
Decizia șefului AEP, Constantin Mituleţu-Buică, de a-i schimba din funcție pe directorii Gabriel Saucă și Cristian Petraru, este contestată de Partidul Național Liberal. Potrivit liberalilor, acțiunea lui Mitulețu are scopul de a politiza instituția și în final de a elimina sistemul SIMPV de la alegeri.
Comunicat PNL
„Somăm președintele Autorității Electorale Permanente, Constantin Mituleţu-Buică, să oprească urgent acțiunea de PSD-izarea a instituției pe care a început-o în ultima vreme. Este strigător la cer faptul că directori din cadrul AEP sunt demiși pe bandă rulantă doar pentru că nu au simpatii politice față de PSD, având un comportament apolitic, așa cum este firesc și cum, de altfel, le impune legea. În locul acestora sunt aduse în personalul AEP persoane fidele politic șefului instituției și promovate, ulterior, pe funcții de conducere.
Menționăm că ordinele de demitere au fost emise de președintele AEP cu încălcarea legii de funcționare a Autorității, respectiv fără avizul Birourilor Permanente Reunite ale celor două Camere ale Parlamentului, fapt contrar articolului 102, alin. 8, din Legea 208/2015. Abia după aplicarea acestor ordine de demitere, președintele AEP a înaintat Parlamentului solicitarea de a primi aviz asupra demiterilor realizate.
Partidul Național Liberal solicită președintelui AEP retragerea de îndată a ordinelor emise și readucerea pe funcțiile de conducere a directorilor demiși din cadrul Autorității, Gabriel Saucă și Cristian Petraru. Totodată, cerem partidelor parlamentare să ia atitudine și să susțină solicitarea PNL de respingere a avizelor solicitate Parlamentului.”, se arată în comunicatul PNL.
Președintele AEP, Constantin Buică, a declarat, luni, că a propus destituirea a doi directori din cadrul AEP deoarece Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV) folosit la alegerile din 26 mai este necertificat.
Șeful AEP a mai spus că pentru organizarea procesului electoral din 26 mai la cele două direcții din cadrul Autorității a fost un management defectuos, iar directorii au fost sancționați în primă fază cu avertisment.
În urmă cu o săptămână, Constantin Buică a anunțat că AEP va trimite documente către Comisia parlamentară de anchetă a unor posibile fraude la europarlamentare, pentru a clarifica anumite aspecte legate de procesul electoral din 26 mai.
Constantiv Mitulețu Buică, ales de Liviu Dragnea
În luna februarie 2019, pe fondul anchetei DNA privind modul în care PSD a cheltuit banii primiți de la stat, Daniel Barbu, șeful de atunci al instituției a demisionat. Ulterior, Liviu Dragnea, liderul de atunci al PSD l-a propus șef al instituției pe Mircea Drăghici. După reacția mai multor ONG-uri, Dragnea a dat Înapoi și l-a ales pe Constantin Mitulețu Buică, secretar general al instituției la acea vreme.
În acest context, liberalii avertizează că Partidul Social Democrat se află într-un proces agresiv de capturare și compromitere a instituțiilor cheie din statul român, având ca scop menținerea alegerilor.
„Avertizăm asupra faptului că Partidul Social Democrat, în ciuda retoricii politice, se află într-un proces agresiv de capturare și compromitere a instituțiilor cheie din statul român, având ca unic scop menținerea la putere prin orice mijloace. În acest sens, funcționarea corectă a Autorității Electorale Permanente, instituție cu responsabilitate în gestionarea alegerilor, devine o chestiune capitală pentru menținerea standardelor democratice în România, respectiv pentru desfășurarea de alegeri libere și corecte.
Reamintim faptul că, tot la presiunea PSD, din cadrul Autorității Electorale Permanente a fost demis la începutul acestui an șeful Departamentului de control al AEP, după ce acesta și-a permis să constate cheltuirea ilegală de fonduri realizată de fostul trezorier al PSD, Mircea Drăghici, soldată în cele din urmă cu un dosar penal.
PSD arată că nu înțelege gravitatea situației în care au ajuns să funcționeze instituțiile statului, continuând practicile de eliminare a profesioniștilor și de înlocuire a acestora cu politruci fără competențe minimale.”, mai spun liberalii.
Inquam Photos/ George Călin
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More here to that Topic: mainnews.ro/liberalii-il-acuza-pe-seful-aep-ca-politizeaza-institutia-pnl-sustine-ca-doi-directori-au-fost-demisi-din-motive-politice/ […]
… [Trackback]
[…] Information on that Topic: mainnews.ro/liberalii-il-acuza-pe-seful-aep-ca-politizeaza-institutia-pnl-sustine-ca-doi-directori-au-fost-demisi-din-motive-politice/ […]