Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Legea pentru starea de alertă, atacată la CCR de Avocatul Poporului

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Justitie Stirile zilei , at 3 iunie 2020 Etichete: , ,

Legea care aprobă intrarea în vigoare a stării de alertă a fost atacată, miercuri, la Curtea Constiuțională a României de către Renate Weber, Avocatul Poporului.

Avocatul Poporului a atacat la CCR unele aspecte din legea prin care Parlamentul a aprobat starea de alertă.

”Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate referitoare la câteva articole din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile menţionate sunt neconstituţionale, întrucât, prin aprobarea de către Parlament a unei hotărâri a Guvernului de instituire a stării de alertă, se aduce atingere principiului separaţiei puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie, deoarece o asemenea intervenţie a puterii legiuitoare în activitatea puterii executive nu are o consacrare constituţională”, a transmis Avocatul Poporului.

Sursa citată a precizat că, ”Parlamentul a eliminat hotărârea de Guvern privind instituirea stării de alertă din sfera actelor administrative normative supuse controlului judecătoresc în contencios administrativ, incluzând-o în sfera excepţiilor reglementate de art. 126 alin. (6) din Constituţie, şi anume actele care vizează raporturile cu Parlamentul”.

”De asemenea, critica de neconstituţionalitate se referă şi la nesocotirea dispoziţiilor constituţionale ce reglementează raporturile Parlamentului cu Guvernul. Avocatul Poporului consideră că prin introducerea unei noi forme de control parlamentar asupra actelor Guvernului, Parlamentul a convertit natura juridică tradiţională de act administrativ normativ a hotărârii de Guvern într-un document politic ce vizează exclusiv raportul constituţional dintre Parlament şi Guvern”, a mai transmis Avocatul Poporului.

Avocatul Poporului mai atrage atenția că trimiterile din cuprinsul legii la norme legale sunt inexistente în fondul activ al legislaţiei.

”Astfel, prevederile adoptate în acest mod, şi anume prin trimitere la norme legale inexistente, aduc atingere dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, în privinţa clarităţii şi previzibilităţii legii”, mai arată Avocatul Poporului în sesizarea trimisă Curţii Constituţionale.

Citește și Orban, despre modificările aduse de Parlament asupra Hotărârii de Guvern privind starea de alertă: Nu avea acest atribut legal / O încălcare flagrantă a principiului separării puterilor în stat

Vezi și Parlamentul a modificat hotărârea privind starea de alertă. Ministrul Sănătății nu va putea demite sau suspenda directorii de spitale

sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW