Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Legea care incriminează incitarea la ură, violență sau discriminare pe criterii politice, promulgată de Klaus Iohannis

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 3 iunie 2022

Legea ce incriminează incitarea la ură, violență sau discriminare pe criterii ce țin, printre altele, și de apartenența politică, a fost promulgată vineri, 3 iunie, de președintele Klaus Iohannis, potrivit unui comunicat transmis de Administrația Prezidențială.

Este vorba de Legea pentru modificarea art. 369 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal (PL-x 134/24.03.2021) și care transpune în legislația națională o Decizie-Cadru a Consiliului Justiție și Afaceri Interne al UE (JAI), emisă în anul 2008.

Concret, o persoană care incită la ură, violență sau discriminare pe criterii ce țin de „rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenență politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție cu HIV/SIDA”, poate fi pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Actul normativ, adoptat pe 14 martie de Parlament, a stârnit o serie de controverse în spațiul public și a creat un nou scandal între partidele politice, USR atacând-o la Curtea Constituțională a României.

Pe 28 aprilie, CCR a respins sesizările depuse de USR și de Avocatul Poporului.

CITEȘTE ȘI: Lege controversată: Incitarea la ură, violență sau discriminare pe criterii de apartenență politică, pedepsită cu închisoarea

Sursă foto: presidency

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW