Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Kovesi a prezentat modul în care va funcționa Parchetul European: Fosta șefă a DNA a cerut europarlamentarilor un buget mai mare

By Madalina Balaceanu , in Justitie , at 6 februarie 2020 Etichete: , ,

Procurorul șef european, Laura Codruța Kovesi, a prezentat, joi, în Comisia LIBE a Parlamentului European modul în care va funcționa Parchetul European. Fosta șefă a DNA a transmis că atunci când și-a preluat mandatul, prima sa întrebare a fost care sunt resursele pe care le are la dispoziție și de care are nevoie pentru ca Parchetul European să fie lansat la sfârșitul anului 2020.

Kovesi le-a cerut membrilor Comisiilor pentru libertăți civile și control bugetar ale Parlamentului un buget mai mare pentru Parchetul European și o schemă de personal mai mare, fiindcă estimările preliminare financiare pentru primul an de activitate sunt depășite.

„S-a pornit de la premisa inițială că Parchetul European va începe cu resurse inițiale în 2020. Va ajunge la viteza de croazieră în 2020, an în care volumul de spețe tratate va fi cam de 1.000 de anchete, însă această premisă inițială s-a dovedit a fi greșită.

În primul rând, din principiu, Parchetul European nu poate activa ca o agenție de reglementare, să înceapă de la zero și să-și sporească treptat activitatea. Parchetul este un oficiu de procuratură, deci trebuie să respecte principiul legalității, legislația penală din statele membre participante și drepturile fundamentale ale persoanelor implicate în anchetele penale.

Apoi trebuie să sporească nivelul de protecție a intereselor financiare ale UE”, a declarat Kovesi.

Care este obiectivul Parchetului European

Fosta șefă a DNA  susține că obiectivul Parchetului European este să ajungă la o activitate penală și de anchetă penală coerentă în toate statele membre participante.

„În primul an de activitate Parchetul European trebuie să poată să deschidă cel puțin 2.000 de cazuri noi. Parchetul va investiga și va ancheta o parte dintre ele și va deferi restul cazurilor către serviciile naționale represive.

În plus, din prima sa zi de mandat, Parchetul European trebuie să poată să trateze un număr de cazuri restante care intră în sfera sa de activitate. Am făcut oprimă evaluare, conform căreia procurorii europeni delegați vor trebui să flirteze minim 3.000 de cazuri și să ia o decizie: pe care le tratează, pe care le trimite în instanțele naționale, în conformitate cu normele prevăzute în Regulamentul Parchetului European”, a mai precizat Kovesi.

Laura Codruța Kovesi a mai explicat că numărul de procurori și angajați este insuficient. Proiectul Parchetului European arăta că în instituție vor fi doar 32 de procurori europeni delegați, 22 de procurori și 29 de angajați în EPPO.

Kovesi: Parchetul European va consolida lupta împotriva criminalității transfrontaliere

Fosta șefă a DNA a spus că a fost în statele membre ale Parchetului European și a văzut că toată lumea a înțeles că Parchetul European va consolida lupta împotriva criminalității transfrontaliere, va îmbunătăți cooperarea și va spori încrederea reciprocă între state.

„Îmi doresc ca Parchetul European să fie un centru de excelență pentru confiscarea activelor criminale si aș dori ca Parchetul European să schimbe cu adevărat situația în lupta împotriva fraudei transfrontaliere cu TVA,” conchide Kovesi.

Kovesi: EPPO va fi o structură de investigare a fraudei financiare

Parchetul European va fi o instituție independentă a Uniunii Europene, responsabilă cu investigarea, urmărirea penală și trimiterea în judecată a persoanelor care săvârșesc infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii (fraudă, corupție etc.).

Astfel, Parchetul European va efectua acte de urmărire penală și va exercita acțiunea publică în fața instanțelor competente din statele membre. În prezent, 22 de state membre participă la cooperarea consolidată  (Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Cipru, Republica Cehă, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Țările de Jos, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia, Spania).

EPPO își va începe activitatea în luna noiembrie a anului 2020 și va avea sediul în Luxemburg.

Laura Codruța Kovesi a declarat, într-un interviu publicat pe pagina de Facebook a Consiliului Uniunii Eropene, că instituția pe care o conduce  va fi o structură de investigare a fraudei financiare, în special a fraudei împotriva fondurilor europene.

Inquam Photos/Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *