Klaus Iohannis, un nou atac îndreptat către USR: V-am arătat care au fost „crizatorii”
După câteva zile de acalmie, președintele Klaus Iohannis a lansat vineri, 22 octombrie, un nou atac virulent la adresa USR, formațiunea pe care șeful statului o găsește vinovată de declanșarea crizei politice.
Între președintele Klaus Iohannis și USR pare că nu mai există cale de împăcare. Aproape ori de câte ori are ocazia șeful statului încearcă să împingă ideea că USR a creat criza politică, fapt ce va împinge formațiunea prezidențială PNL la o înțelegere, fie și informală, cu foștii aliați de la PSD.
„Trebuie să vedem lucrurile așa cum le văd și românii. Trebuie să se finalizeze criza politică, care nu este despre România, nu este despre problemele românilor, este o criză creată de unii care au vrut să arate cât de importanți sunt și nu au putut să arate decât cât de neimportanți sunt. Ca s-o spun foarte franc. Coaliția care a guvernat până acum nu a reușit să rezolve aceste probleme. Nu are rost să vă explic eu acum, de la Bruxelles, de ce nu au reușit, dar zilele trecute v-am arătat care au fost ‘crizatorii’, cei care în loc să facă reforme au produs crize. Asta e situația la noi. Acum trebuie să ne apucăm de treabă și trebuie să ne apucăm de treabă cu cei care vor să fie alături de noi”, a declarat președintele Klaus Iohannis.
Președintele Klaus Iohannis a renunțat să-l mai propună pe Florin Cîțu pentru funcția de prim-ministru așa cum îi promisese inițial, în condițiile în care șansele acestuia să treacă de votul Parlamentului erau minime, și a revenit la vechiul său apropiat, Nicolae Ciucă. Cu toate că la nivel declarativ social-democrații încearcă să fie evazivi, multiple surse liberale dau ca cert un acord cu PSD în privința învestirii generalului în rezervă.
Replica USR
Replica din partea USR nu s-a lăsat prea mult așteptată.
„Ca să o spunem foarte franc: ‘crizatorii’ sunt Florin Cîțu, echipa câștigătoare și președintele Klaus Iohannis.
– au dat afară din guvern miniștrii USR,
– au blocat reformele din Justiție,
– au lăsat Sănătatea fără bani atunci când trebuia să pregătim valul 4,
– au băgat 50 de miliarde de lei în buzunarele baronilor locali,
– refuză să susțină o majoritate politică de dreaptă”, au transmis reprezentanții USR.
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
Comentarii
[…] Klaus Iohannis, un nou atac îndreptat către USR: V-am arătat care au fost „crizatorii” apare prima dată în Main […]
Să strigi două mandate că psd este mafia și că distruge România, apoi să faci blat cu ei? Bă nene, suntem noi proști dar la faza asta s-a prins și Vulpița că pnl-psd sunt mafia organizată și totul a fost doar gălăgie de fundal până acum. Nu, pnl nu pedepsește usr pentru moțiune, miza a fost și este îngroparea definitivă a usr și îndepărtarea celor care au tupeu să deranjeze mafia din umbră și pe protejații acestora.
Da nu-i bai, Românilor le place, îi vor vota din nou fără probleme.
… [Trackback]
[…] There you can find 43064 more Information to that Topic: mainnews.ro/klaus-iohannis-un-nou-atac-catre-usr-v-am-aratat-care-au-fost-crizatorii/ […]