Klaus Iohannis, discuții cu președintele Consiliului European pe tema planului de redresare economică
Președintele României, domnul Klaus Iohannis a avut, miercuri, o discuție telefonică cu Președintele Consiliului European, Charles Michel.
Discuțiile au vizat Cadrul Financiar Multianual 2021-2027 revizuit și Planul de redresare economică, recent propuse de Consiliul European.
Klaus Iohannis a prezentat obiectivele principale ale României și a subliniat că „aceste propuneri reprezintă o bază bună de negociere, în vederea asigurării resurselor pentru acoperirea nevoilor financiare substanțiale din perioada post-criză COVID-19″.
Șeful statului consideră că viitorul buget multianual al UE ar trebui să fie substanțial, echilibrat și capabil să răspundă nevoilor tuturor statelor membre.
„Totodată, Președintele României a evidențiat necesitatea de a ajunge cât mai curând posibil la un acord final privind viitorul buget multianual al Uniunii pentru perioada 2021-2027”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.
În plus, președintele Iohannis a insistat ca alocările pentru România să fie cât mai consistente atât pentru politica de coeziune, cât și pentru agricultură, mai ales în actualul context economic dificil.
Președintele României a reiterat faptul că „aceste politici, care și-au dovedit viabilitatea și importanța, rămân relevante mai ales în situația actuală, fiind principalele instrumente în reducerea decalajelor de dezvoltare între statele membre ale Uniunii”.
Referitor la politica de coeziune, Președintele Klaus Iohannis a solicitat „o mai mare flexibilitate în absorbția sumelor alocate acestei politici”.
„Astfel, Președintele României a susținut creșterea transferurilor între diferitele fonduri, o concentrare adecvată nevoilor reale ale țării noastre, menținerea ratelor de co-finanțare și pre-finanțare din actuala perioadă de programare 2014-2020, precum și păstrarea actualei reguli de dezangajare a fondurilor europene de n+3 ani”, conform sursei citate.
Cu privire la Politica Agricolă Comună, Klaus Iohannis a pledat pentru „suplimentarea pentru Românei a alocărilor pentru dezvoltare rurală. În ceea ce privește plățile directe, Președintele României a solicitat continuarea procesului de convergență externă a acestora, astfel încât sumele acordate fermierilor români din bugetul Uniunii să fie cât mai apropiate de cele din statele Europei de Vest”.
Referitor la Planul de redresare economică propus de Comisia Europeană, Președintele României a susținut „asigurarea unui acces rapid și eficient la finanțare pentru toate statele membre, în vederea recuperării optime în urma crizei”.
„Precizăm că, în actuala perioadă de programare 2014-2020, România beneficiază de fonduri din bugetul Uniunii Europene în valoare de circa 45,6 miliarde de euro (în prețuri 2018), iar Președintele Klaus Iohannis face toate demersurile la nivel european, alături de Guvern, ca țara noastră să obțină fonduri semnificativ mai mari în următorul exercițiu financiar 2021-2027. Toate aceste fonduri vor putea fi accesate pentru proiectele destinate dezvoltării României în beneficiul cetățenilor”, menționează Administrația Prezidențială.
sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii