Tuesday, April 16, 2024
Jurnalism corect


România a fost invitată de OCDE să facă parte din Grupul de Lucru Anti-Mită

By Ana Teșcan , in Politic Stirile zilei , at 18 aprilie 2023 Etichete: ,

România a primit marți, 18 aprilie, o invitație din partea Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) de a face parte din Grupul de Lucru Anti-Mită (Working Group on Bribery) și de a adera la Convenția Anti-Mită a Organizației. România a depus Memorandumul de aderare la OCDE la 15 decembrie.

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică este un for interguvernamental cu sediul la Paris care urmărește identificarea, diseminarea și evaluarea aplicării politicilor publice optime pentru asigurarea creșterii economice, prosperității și dezvoltării sustenabile în rândul statelor membre, precum și la nivel global.

În prezent, OCDE are 38 de state membre, reprezentând democrații consacrate și economii consolidate. Împreună, statele membre OCDE asigură circa 70% din producția și comerțul global și 90% din nivelul mondial al investițiilor străine directe.

România încearcă încă din anul 2004 să intre în această Organizație, însă primii pași concreți s-au făcut după aderarea la Uniunea Europeană.

Conform Guvernului, invitația „reprezintă recunoașterea eforturilor depuse de către România, și în special de către Ministerul Justiției, pentru a se alătura acestui demers, constituind totodată, un angajament solid al țării noastre în direcția elaborării și implementării de politici eficiente în materia luptei anticorupție”

Prin participarea în acest Grup de lucru, România va putea să ia parte la dezvoltarea și implementarea unor politici și practici eficiente în combaterea corupției, inclusiv prin creșterea conștientizării în rândul operatorilor economici cu privire la riscurile și consecințele dării de mită.

„Aderarea României la Convenția Anti-mită va crește reputația companiilor românești, contribuind la includerea acestor companii în lanțurile de aprovizionare la nivel global, facilitând câștigarea de contracte de achiziții publice în străinătate. Consolidarea încrederii de care se bucură România la nivel internațional se va concretiza, astfel, și prin atragerea de noi investitori străini responsabili, întrucât aderarea la Convenție transmite un semnal foarte puternic la nivel internațional în legătură cu respectarea de către România a standardelor și bunelor practici în materie de anti-corupție. Guvernul va continua în ritm susținut procesul de aderare la OCDE, cea mai puternică organizație economică globală, care reunește state din care provin 90 la sută din investițiile străine directe”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.

Executivul va contribui la finalizarea cât mai curând posibil a procesului de aderare la Convenție, pentru începerea monitorizării de către Grupul de Lucru a modului în care România implementează prevederile acesteia, jalon important în procesul de aderare la OCDE, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.

Avantajele apartenenței la OCDE

Dacă România va adera la OCDE, țara noastră va beneficia de un aport substanțial de expertiză și experiență diversă, din partea unor democrații consacrate și economii consolidate. Statutul de membru OCDE este și un indicator puternic de încredere pentru investitorii interni și internaționali raportat la sănătatea economiei interne. Acest lucru are consecințe pozitive atât la nivelul fluxurilor de investiții directe, cât și raportat la încrederea piețelor internaționale în stabilitatea economică internă.

Aderarea atrage după sine și accesul la cele mai bune date si statistici. OCDE are cea mai mare baza de statistici comparate si analize din lume, care ajuta tarile sa identifice cele mai bune masuri economice si sociale. De asemenea, România ae fi inclusă in toate statisticile si analizele comparative ale OCDE, care au o vizibilitate mondială.

Sursa foto: Guvernul României

Comentarii


    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW