Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Klaus Iohannis a sesizat CCR cu privire la Legea prin care referirile la identitatea de gen sunt interzise în şcoli şi universităţi

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Stirile zilei , at 10 iulie 2020 Etichete: , ,

Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat Curtea Constituţională României în legătură cu legea care prevede ca orice referire privind identitatea de gen să fie interzisă în școli și universități.

Conform Administrației Prezidențiale, forma actului normativ contravine principiului egalităţii cetăţenilor, cel privind asigurarea accesului la învăţătură, cel care se referă la protecţia copiilor şi tinerilor precum şi prevederile privind libertatea conştiinţei

 „Considerăm că legea dedusă controlului de constituţionalitate contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), alin. (4) şi alin. (5), referitoare la statul de drept, principiul separaţiei puterilor în stat, respectiv la respectarea Constituţiei şi a legilor, ale art. 16 alin. (1) referitoare la principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii în coroborare cu cele ale art. 32 privind asigurarea accesului la învăţătură şi cu cele ale art. 49 privind protecţia copiilor şi tinerilor, ale art. 20 alin. (2) privind prioritatea reglementărilor internaţionale în materia drepturilor fundamentale ale omului, ale art. 29 privind libertatea conştiinţei, ale art. 30 alin. (1) şi alin. (2) referitoare la libertatea de exprimare şi la interzicerea cenzurii, ale art. 32 alin. (6) referitoare la autonomia universitară, precum şi ale art. 61 alin. (1) teza a doua, conform cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării”, arată sesizarea şefului statului către CCR, potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Senatul României, în calitate de for decizional, a adoptat, pe 16 iunie, un proiect de lege care prevede ca orice referire la identitatea de gen să fie interzisă în școli și universități.  Proiectul a fost adoptat cu 81 voturi de voturi „pentru”, 22 „împotrivă” și 27 de abțineri. Mai multe detalii AICI.

sursa foto: Inquam Photos/George Călin

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] There you will find 3196 additional Info to that Topic: mainnews.ro/klaus-iohannis-a-sesizat-ccr-cu-privire-la-legea-prin-care-referirile-la-identitatea-de-gen-sunt-interzise-in-scoli-si-universitati/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *