Saturday, October 26, 2024
Jurnalism corect


Klaus Iohannis a rechemat 10 șefi de misiuni diplomatice, printre care ambasadorii din Republica Moldova și Ucraina

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 4 februarie 2022

Președintele Klaus Iohannis a semnat vineri, 4 februarie, decretele de rechemare pentru zece șefi ale unor misiuni diplomatice, printre care se numără Daniel Ioniță din funcția de ambasador în Republica Moldova și Cristian Țurcanu din cea de ambasador în Ucraina. 

Daniel Ioniță și Cristian Țurcanu s-au aflat în fruntea misiunilor diplomatice din Republica Moldova respectiv Ucraina din anul 2016. Decizia șefului statului survine într-un context regional deosebit de dificil, în care Federația Rusă a desfășurat peste 100.000 de soldați și armament greu de-a lungul frontierei cu Ucraina în vederea pregătirii unei posibile invazii. Și în Republica Moldova situația este deosebit de dificilă. Kremlinul se folosește din plin de „arma” Gazprom pentru a șantaja noul regim proeuropean instalat la Chișinău.

Cel mai mare eșec de politică externă de după 1989

Republica Moldova reprezintă pentru România o zonă de interes strategic extrem de ridicat, nu doar datorită comunității de limbă, cultură și istorie comună, cum le place celor din MAE să amintească tot timpul, acest lucru fiind menționat în strategiile naționale de apărare elaborate în ultimul deceniu. Numai că de la vorbe până la fapte a fost cale lungă. Așa s-a ajuns în situația jenantă, ca la final, după investiții de sute de milioane euro și multe plimbări de o parte și de alta a Prutului, România să fie incapabilă să-și proiecteze influența în statul vecin. Totul s-a întâmplat în mandatul de ambasador al lui Daniel Ioniță. România a mizat greșit pe regimul lui Vladimir Plahotnic, trecând cu vederea derapajele antidemocratice ale acestuia dar și cedările pe care acesta le-a făcut în fața Kremlinului. Totul s-a soldat cu o imagine știrbită a României în rândul cetățenilor, dar și al partenerilor occidentali, care în 2019 l-au debarcat de la putere pe oligarh, fără să mai ceară opinia României. Tot în mandatul lui Ioniță au existat situații absolut jenante, în care presa democratică de la Chișinău a taxat Ambasada României pentru organizarea unor evenimente cu sprijinul fundației lui Plahotniuc, în timp ce acesta încerca să reducă la tăcere orice opoziție.

Lista completă a ambasadorilor rechemați

Ion Jinga – ambasador al României pe lângă Organizația Națiunilor Unite de la New York

Răzvan-Victor Rusu – ambasador pe lângă Consiliul Europei de la Strasbourg

Adrian Cosmin Vierița – ambasador pe lângă Oficiul Națiunilor Unite de la Geneva și Organizațiile Internaționale

Cristian-Leon Țurcanu – ambasador al României în Ucraina

Daniel Ioniță – ambasador al României în Republica Moldova

Iulian Buga – ambasador al României în Suedia

Sorin Vasile Moldovan – ambasador al României în Turkmenistan

Florin Marius Tacu – ambasador al României în Singapore

Adrian Măcelaru – ambasador al României în Emiratele Arabe Unite și în Bahrain

Mihail Constantin Coman – ambasador al României în Oman, cu reședința la Riad.

Rotație de cadre

La scurt timp după ce președintele Iohannis a semnat decretele de rechemare, Ministerul Afacerilor Externe a prezentat lista propunerilor de ocupare a posturilor de conducere din cadrul misiunilor diplomatice. Daniel Ioniță este propus ambasador în Suedia, Cristian Țurcanu ar urma să meargă în Republica Moldova, iar  Alexandru Victor Micula în Ucraina.

Lista completă a propunerilor: 

Cornel Feruță – Misiunea Permanentă a României pe lângă Organizația Națiunilor Unite de la New York

Răzvan-Victor Rusu – Misiunea Permanentă a României pe lângă Oficiul Naţiunilor Unite de la Geneva

Ion Jinga – Misiunea Permanentă a României pe lângă Consiliul Europei de la Strasbourg

Cristian-Leon Țurcanu – Republica Moldova

Alexandru Victor Micula – Ucraina

Daniel Ioniță – Suedia

Ion Naval – Turkmenistan

Iulian Buga – Singapore

Octavian-Bogdan Badica – Emiratele Arabe Unite

Nicușor Daniel Tănase – Qatar

Florin Marius Tacu – Oman

Iulia Pataki –  Etiopia

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Information to that Topic: mainnews.ro/klaus-iohannis-a-rechemat-10-sefi-de-misiuni-diplomatice-printre-care-ambasadorii-din-republica-moldova-si-ucraina/ […]

  • … [Trackback]

    […] Find More on to that Topic: mainnews.ro/klaus-iohannis-a-rechemat-10-sefi-de-misiuni-diplomatice-printre-care-ambasadorii-din-republica-moldova-si-ucraina/ […]

  • … [Trackback]

    […] Find More on that Topic: mainnews.ro/klaus-iohannis-a-rechemat-10-sefi-de-misiuni-diplomatice-printre-care-ambasadorii-din-republica-moldova-si-ucraina/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *