Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Vicepremier: La 1 ianuarie se schimbă sistemul de compensare a facturilor la energie. Trebuie să găsim o soluție

By news.ro , in Stirile zilei , at 8 noiembrie 2022 Etichete: , , , ,

Kelemen Hunor a declarat marţi, la Europa FM, că ar trebui să se ia o decizie la nivelul coaliţiei guvernamentale într-o săptămână sau două pentru a lăsa timp de pregătire astfel încât noul sistem să se aplice de la începutul anului viitor.

Trebuie să găsim o soluţie. Există una în ceea ce priveşte preţurile şi compensarea acestor preţuri este una bună, dar complicată din punct de vedere tehnic şi cu toţii suntem de acord că trebuie păstrat sistemul prin care protejăm consumatorii casnici şi măcar o parte dintre consumatorii non-casnici. Discutăm de o corecţie şi e adevărat că, pentru gustul meu, discuţia e cam lungă, trebuie să luăm o decizie. La un moment dat cu toţii am fost de acord că trebuie să ne întoarcem la o piaţă reglementată”, a afirmat liderul UDMR.

El se declară în favoarea variantei de compensare prin compensarea la producător, nu la furnizor pe fiecare factură, care este mult mai simplă.

De la 1 ianuarie, încercăm să punem acest nou calcul de compensare, până atunci va merge actualul sistem din OUG. Este important să luăm decizia cât mai repede, pentru că toată lumea trebuie să se pregătească şi are nevoie de două-trei săptămâni pentru acest sistem nou de compesare. Eu aş prefera ca, într-o săptămână-două, să există o decizie şi atunci putem modifica ordonanţa din Parlament sau dacă este cazul, mai dăm o ordonanţă care introduce acest nou sistem”, a spus Kelemen.

Acesta a precizat că discuţia în coaliţie a fost că de la 1 ianuarie 2023 s-ar schimba sistemul de compensare, care nu va afecta consumatorul final, casnic sau non casnic.

Nu va fi nicio problemă la nivel de consumator final, problema va fi la compensare, între furnizor şi Ministerul Energiei, Ministerul Muncii, între statul român şi producător dacă noi reuşim să înaintăm această variantă. Şi mai există o problemă. Nimeni nu era pregătit pentru un astfel de scenariu în toată Europa şi fiecare încearcă să se adapteze şi caută o soluţie.

România aşteaptă permanent ce spune CE, dar, din când în când, eu cred că trebuie să faci pasul repede, fiindcă CE lucrează mai lent, acolo trebuie să găseşti un consens dacă vrei să introduci un sistem la nivel european şi nu cred că se poate unul, pentru că sunt state diferite, cu sisteme energetice diferite”, a explicat preşedintele UDMR.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW