Kamala Harris îl alege pe guvernatorul din Minnesota să candideze pentru funcţia de vicepreşedinte. Tim Walz: Este onoarea vieţii mele
Candidata democrată la preşedinţia SUA, Kamala Harris, l-a desemnat marţi pe guvernatorul din Minnesota, Tim Walz, pentru a-i fi coechipier, el candidând pentru funcţia de vicepreşedinte. Alegând un campion al politicii progresiste şi un orator cu un limbaj simplu, din inima Americii, democrata ţinteşte astfel electoratul alb din mediul rural, care încă nu s-a hotărât dacă să-i mai acorde un mandat rivalului republican Donald Trump, relatează Reuters.
Kamala Harris şi-a anunţat opţiunea într-un mesaj text către susţinători. „Sunt încântată să vă spun că am luat o decizie: Tim Walz, guvernatorul statului Minnesota, se va alătura campaniei noastre în calitate de coechipier al meu”, a declarat ea. „Tim este un lider testat în luptă, care are un palmares incredibil de a face lucruri pentru familiile din Minnesota. Ştiu că el va aduce acelaşi leadership bazat pe principii în campania noastră şi în funcţia de vicepreşedinte”, a transmis Kamala Harris.
La rândul său, Tim Walz a răspuns într-un mesaj pe X. „Este onoarea vieţii mele să mă alătur Kamalei Harris în această campanie. Sunt total implicat. Vicepreşedintele Harris ne arată politica a ceea ce este posibil. Îmi aminteşte un pic de prima zi de şcoală. Deci, hai să facem asta, oameni buni! Alăturaţi-vă nouă!”, a îndemnat guvernatorul însoţindu-şi mesajul de un banner de campanie în care apare alături de Kamala Harris.
It is the honor of a lifetime to join @kamalaharris in this campaign.
I’m all in.
Vice President Harris is showing us the politics of what’s possible. It reminds me a bit of the first day of school.
So, let’s get this done, folks! Join us. https://t.co/tqOVsw2OLM
— Tim Walz (@Tim_Walz) August 6, 2024
Kamala Harris, fiica unor imigranţi din Jamaica şi India, îşi aduce astfel în campanie un politician popular în Vestul Mijlociu al cărui stat votează în mod sigur pentru democraţi în alegerile prezidenţiale, dar statul lui Walz, Minnesota, este totodată aproape de Wisconsin şi Michigan, două câmpuri de bătălie cruciale. Aceste state sunt considerate esenţiale în ceea ce priveşte alegerile din 5 noiembrie, iar Walz este considerat în general ca fiind capabil să se conecteze cu alegătorii albi din mediul rural care, în ultimii ani, au votat în mare parte pentru republicanul Donald Trump, rivalul lui Harris pentru Casa Albă.
Harris l-a preferat pe Walz în locul lui Josh Shapiro, popularul guvernator al Pennsylvaniei, care era văzut ca fiind de ajutor pentru a obţine victoria în statul său, şi el crucial.
Kamala Harris, în vârstă de 59 de ani, a devenit portdrapelul Partidului Democrat după ce preşedintele Joe Biden, în vârstă de 81 de ani, şi-a încheiat luna trecută campania de realegere sub presiunea partidului. De atunci, ea a strâns sute de milioane de dolari şi a relansat cursa împotriva lui Trump cu un impuls de energie din partea bazei partidului său.
Harris este aşteptată să apară împreună cu coechipierul ei la un eveniment în Philadelphia, marţi seara.
CINE ESTE TIM WALZ
Tim Walz, în vârstă de 60 de ani, veteran al Gărzii Naţionale a Armatei SUA şi fost profesor, a fost ales într-un district cu orientare republicană în Camera Reprezentanţilor a SUA, în 2006, şi a servit 12 ani în Congres înainte de a fi ales guvernator al statului Minnesota în 2018.
În calitate de guvernator, Walz a promovat o agendă progresistă care include mese şcolare gratuite, obiective pentru combaterea schimbărilor climatice, reduceri de taxe pentru clasa de mijloc şi concedii plătite extinse pentru angajaţii din Minnesota.
Walz a pledat mult timp pentru drepturile reproductive ale femeilor, dar a arătat, de asemenea, o înclinaţie conservatoare în timp ce reprezenta un district rural în Camera Reprezentanţilor a SUA, apărând interesele agricole şi susţinând dreptul de a deţine arme.
Campania lui Harris speră că vasta carieră a lui Walz în Garda Naţională, cuplată cu o carieră de succes ca antrenor de fotbal în liceu şi videoclipurile lui cu glume de tată va atrage alegătorii din mediul rural care nu sunt încă decişi dacă să-i acorde un al doilea mandat lui Trump la Casa Albă.
Walz a fost un relativ necunoscut la nivel naţional până când Harris a lansat cursa de căutare a unui vicepreşedinte, dar profilul său a crescut de atunci. Membru popular al Congresului, Walz se pare că a beneficiat de sprijinul puternicei foste preşedinte a Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, care a avut un rol esenţial în a-l convinge pe Biden să renunţe la cursa pentru realegere.
Harris şi Walz se vor confrunta în alegerile din noiembrie cu Trump şi cu coechipierul său, JD Vance, şi el un veteran militar din Midwest.
FACTORUL GEORGE FLOYD ÎN MANDATUL LUI WALZ
Mandatul de guvernator al lui Walz a fost marcat de uciderea, în mai 2020, a lui George Floyd, un bărbat de culoare, de către un poliţist alb din Minneapolis, care între timp a fost condamnat pentru crimă.
Walz l-a desemnat pe procurorul general al statului să conducă urmărirea penală în acest caz, afirmând că oamenii „nu cred că se poate face dreptate”. Reverendul Al Sharpton, fondator şi preşedinte al National Action Network, a declarat că Walz a auzit apelurile pentru dreptate ale lui Floyd prin numirea procurorului general. „Am aflat atunci că este un om care va asculta şi va face ceea ce este corect pentru cei pe care îi reprezintă”, a spus Sharpton într-o declaraţie. „Putem conta pe guvernatorul Walz să adopte acelaşi tip de abordare deschisă ca vicepreşedinte al lui Kamala Harris”, a arătat Sharpton.
Oficialii de campanie şi susţinătorii lui Trump s-au apucat rapid de treabă, încercând să îl definească pe Walz drept un om de stânga convins ale cărui valori nu sunt conectate cu majoritatea americanilor. Ei au criticat modul în care acesta a gestionat revoltele violente din Minneapolis în urma morţii lui Floyd.
„Nu este o surpriză că liberala din San Francisco Kamala Harris îl vrea pe Tim Walz, un aspirant de pe Coasta de Vest, drept coechipier – Walz ca guvernator a încercat să remodeleze Minnesota după imaginea Golden State (California)”, a afirmat campania Trump într-o declaraţie, referindu-se la California, statul natal al lui Harris.
WALZ LA ATAC
Walz i-a atacat pe Trump şi pe coechipierul lui, JD Vance, ca fiind nişte „ciudaţi” (weird), o insultă uşor de reţinut, care a fost preluată de campania lui Harris, de reţelele sociale şi de activiştii democraţi.
Într-un interviu acordat la sfârşitul lunii iulie, Walz a oferit noua direcţie de atac pentru campania lui Harris: „Sunt oameni ciudaţi de partea cealaltă: Vor să vă ia cărţile. Vor să fie în cabinetul unde eşti consultat”, a spus el referindu-se la interzicerea cărţilor şi a consultaţiilor reproductive ale femeilor la medic.
Walz a atacat, de asemenea, afirmaţiile lui Trump şi Vance potrivit cărora ar avea susţinere în clasa de mijloc. „Ei tot vorbesc despre clasa de mijloc. Un proprietar de imobiliare şi un capitalist de risc încearcă să ne spună că înţeleg cine suntem? Ei nu ştiu cine suntem”, a declarat Walz într-un interviu acordat MSNBC.
Această abordare a atins o coardă sensibilă în rândul tinerilor alegători pe care Harris trebuie să îi câştige. David Hogg, co-fondatorul grupului pentru siguranţa armelor de foc March for Our Lives, l-a descris pe Walz drept un „mare comunicator”.
Walz este „un fel de unicorn”, a declarat Ryan Dawkins, profesor de ştiinţe politice la Carleton College din Minnesota – un om născut într-un orăşel din Nebraska rurală, capabil să transmită mesajul lui Harris alegătorilor democraţi de bază şi celor la care partidul nu a reuşit să ajungă în ultimii ani. Dawkins a lăudat capacitatea lui Walz de a se conecta cu alegătorii din mediul rural. Este un grup pe care administraţia Biden a încercat să îl atragă prin cheltuieli pentru infrastructură şi alte politici pragmatice, dar cu puţine dovezi de succes în materie de mesaje până acum.
În alegerile din 2016, Trump a câştigat 59% din votanţii din mediul rural. În 2020, această proporţie a crescut la 65%, chiar dacă Trump a pierdut alegerile, potrivit Pew Research.
CE POLITICI SUSŢINE WALZ
În cursa pentru postul de guvernator din 2022, Walz a câştigat cu 52,27 % din voturi faţă de 44,61 % ale adversarului său republican, deşi zone rurale din Minnesota au votat pentru adversar.
În timp ce Walz a susţinut linia Partidului Democrat în chestiuni care variază de la legalizarea avortului şi a căsătoriilor între persoane de acelaşi sex până la Legea privind asistenţa medicală la preţuri accesibile, cunoscută sub numele de Obamacare, el a acumulat, de asemenea, un dosar de vot centrist în timpul carierei sale în Congres.
A fost un apărător ferm al sprijinului guvernamental pentru agricultori şi veteranii militari, precum şi al drepturilor deţinătorilor de arme de foc, ceea ce i-a adus laude din partea Asociaţiei Naţionale a Armelor de Foc (NRA), potrivit The Almanac of American Politics. Ulterior, a primit o notă proastă de la NRA după ce a susţinut măsuri de control al armelor în timpul primei sale campanii pentru funcţia de guvernator.
Trecerea lui Walz de la poziţia de centrist reprezentând un singur district rural în Congres la cea de politician mai progresist în calitate de guvernator ar putea fi un răspuns la cererile alegătorilor din oraşe mari precum Minneapolis. Dar aceasta îl lasă deschis atacurilor republicane, subliniază Dawkins. „El riscă să întărească unele dintre cele mai rele temeri pe care oamenii le au cu privire la Kamala Harris, care este o liberală din San Francisco”, a spus Dawkins.
Walz are un contraatac pregătit. „Ce monstru! Copiii mănâncă şi au burţile pline, astfel încât să poată merge să înveţe, iar femeile îşi iau propriile decizii în materie de sănătate”, a declarat Walz într-un interviu acordat CNN în iulie. „Deci, dacă aşa vor să mă prezinte, sunt mai mult decât fericit să accept eticheta”, a declarat el ironic.
În calitate de guvernator al statului, Walz a impus obligativitatea purtării măştilor în timpul pandemiei de COVID-19 şi a semnat o lege care face ilegal violul marital. El a avut mai mulţi ani de excedente bugetare în Minnesota şi a fost reales în 2022. În timpul acelei campanii, Walz s-a bucurat de sprijinul mai multor sindicate influente, printre care AFL-CIO, pompierii, Service Employees International Union (SEIU), profesorii şi alţii.
REACŢII LA DESEMNAREA LUI TIM WALZ CA VICEPREŞEDINTE PENTRU KAMALA HARRIS
PREŞEDINTELE DEMOCRAT JOE BIDEN: „Kamala Harris a luat o decizie excelentă alegându-l pe guvernatorul Tim Walz să-i fie coechipier, el este un lider puternic, cu principii şi eficient. Perechea Harris-Walz va fi o voce puternică pentru oamenii muncii şi pentru marea clasă de mijloc a Americii. Ei vor fi cei mai puternici apărători ai libertăţilor noastre personale şi ai democraţiei noastre. Şi se vor asigura că America continuă să conducă lumea şi să îşi joace rolul de ţară indispensabilă”.
CANDIDATUL REPUBLICAN LA PREŞEDINŢIE DONALD TRUMP: „TIM WALZ AR FI CEL MAI PROST VICEPREŞEDINTE DIN ISTORIE! Chiar mai rău decât liberala periculoasă şi escroaca Kamala Harris – ESTE ATÂT DE RĂU. El va dezlănţui IADUL PE PĂMÂNT şi ne va deschide graniţele pentru cei mai răi infractori imaginabili. El va aproba noua înşelătorie VERDE a Kamalei şi va da foc la trilioane de dolari”.
GUVERNATORUL DEMOCRAT AL PENNSILVANIEI, JOSH SHAPIRO: „În următoarele 90 de zile, aştept cu nerăbdare să călătoresc în tot statul meu pentru a-i uni pe cei din Pennsylvania în spatele prietenilor mei Kamala Harris şi Tim Walz, pentru a-l învinge pe Donald Trump”.
HILLARY CLINTON, CANDIDATUL DEMOCRAT LA PREZIDENŢIALELE DIN 2016: „Sunt încântată să îl văd pe Tim Walz alăturându-se listei democrate. De la furnizarea de mese gratuite pentru şcolari la implementarea concediului de familie plătit în Minnesota, el face bine în toate modurile în care se poate. Va fi un partener incredibil pentru prima noastră femeie preşedinte. Haideţi să câştigăm”.
FOSTUL PREŞEDINTE DEMOCRAT BARACK OBAMA ŞI FOSTA PRIMĂ-DOAMNĂ MICHELLE OBAMA: „Kamala Harris a ales un partener ideal – şi a spus clar ce reprezintă exact. Guvernatorul Walz nu are doar experienţa necesară pentru a fi vicepreşedinte, ci şi valorile şi integritatea necesare pentru a ne face mândri”.
REPREZENTANTA DEMOCRATĂ PROGRESISTĂ ALEXANDRIA OCASIO-CORTEZ: „Vicepreşedintele Harris a luat o decizie excelentă prin alegerea guvernatorului Walz ca partener de cursă. Împreună, ei vor guverna eficient, incluziv şi curajos pentru poporul american”.
SENATORUL AMERICAN INDEPENDENT JOE MANCHIN: „Toţi candidaţii au fost puternici şi oricare dintre ei ar fi fost o alegere excelentă, dar nu mă pot gândi la nimeni mai bun decât guvernatorul Walz pentru a ajuta la apropierea ţării noastre şi pentru a readuce echilibrul în Partidul Democrat.”
REID HOFFMAN, DONATOR DEMOCRAT ŞI FONDATOR AL LINKEDIN: „Walz a promovat un climat pro-business, atrăgând investiţii substanţiale şi poziţionând statul ca un concurent de top pentru dezvoltarea afacerilor. Sunt încrezător că, în calitate de vicepreşedinte, va continua să protejeze puterea de inovare a Americii şi să alimenteze creşterea economică”.
KAROLINE LEAVITT, SECRETAR DE PRESĂ AL CAMPANIEI TRUMP: „La fel ca Kamala Harris, Tim Walz este un extremist liberal periculos”.
ASOCIAŢIA GUVERNATORILOR REPUBLICANI: „În timp ce Walz va încerca să se vândă ca un moderat, dosarul său arată că susţine în mod constant cele mai liberale politici pe care democraţii naţionali le au de oferit şi va fi în pas cu agenda democrată care i-a dezamăgit deja pe americani”.
GUVERNATORUL REPUBLICAN AL FLORIDEI, RON DESANTIS: „Harris-Walz: cea mai de stânga alianţă din istoria Americii. Minnesota a fost punctul zero pentru revoltele BLM din 2020. Harris a încurajat-o, iar Walz a stat deoparte şi a lăsat Minneapolisul să ardă”.
LIDERUL REPUBLICAN AL CAMEREI REPREZENTANŢILOR A SUA, STEVE SCALISE: „Kamala Harris tocmai a făcut cea mai liberală listă din istorie şi mai liberală. Tim Walz este un radical care a lăsat revoltele să ardă Minneapolisul până la temelii în 2020 – aceleaşi revolte pentru care Kamala Harris a strâns bani ca să le salveze. Ei sunt un duo periculos care va lăsa criminalitatea să ne distrugă comunităţile”.
SINDICATUL MUNCITORILOR AUTO UNIŢI: „Tim Walz nu doar vorbeşte, el merge pe jos. De la acordarea de sprijin americanilor din clasa muncitoare până la susţinerea UAW pe linia noastră de pichetare anul trecut, ştim de ce parte este.”
AMY WALTER ŞI JESSICA TAYLOR, ANALIŞTI PENTRU NONPARTISAN COOK POLITICAL REPORT: „Harris a îndeplinit dorinţele aripii mai progresiste a partidului. se pare că campania lui Harris a decis că nu merită să rişte o luptă în interiorul partidului cu alegerea lor de vicepreşedinte. Republicanii cu care am discutat au fost mai îngrijoraţi de impactul pe care Shapiro l-ar avea asupra competiţiei şi l-au văzut ca fiind adversarul mai puternic. Concluzie: Originea rurală din Midwest a lui Walz contribuie la credibilitatea şi sensibilitatea „zidului albastru”, fără a supăra aripa progresistă a partidului”.
Sursa foto: X / Tim Walz
Comentarii