Justiţia sârbă îi condamnă la închisoare pe părinţii autorului unui atac armat în masă la o şcoală din Belgrad
Justiţia sârbă i-a condamnat luni, 31 decembrie, la 14 ani şi jumătate de închisoare – pe tatăl – şi la trei ani – pe mama – unui adolescent care a ucis prin împuşcare nouă elevi şi un agent de securitate într-o şcoală la Belgrad în 2023, relatează AFP.
Atât acuzarea, cât şi apărarea au anunţat că vor face apel împotriva acestei hotărâri.
Autorul atacului – un băiat în vârstă de 13 ani la acea vreme – a intrat într-o şcoală înarmat cu un pistol pe care i l-a luat tatălui său, după care a împuşcat zece persoane.
Vârsta sa la momentul faptelor îl face responsabil penal, potrivit legii sârbe.
El a fost plasat într-o instituţie psihiatrică şi a fost audiat ca martor în procesul părinţilor săi.
După acest atac sângeros, Guvernul de la Belgrad a acordat un termen de o lună fără consecințe penale pentru cei care predau armele neînregistrate.
Citește și: Ce spun psihologii despre comportamentul copilului care a deschis focul
Sursa foto: Pixabay