Judecătorii din CSM, îngrijorați de poziția DNA pe tema desființării SIIJ: Afirmații de o gravitate deosebită
Secția pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a criticat miercuri, 16 februarie, poziția publică exprimată de Direcția Națională Anticorupție (DNA) în ceea ce privește proiectul pentru desființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ).
Secția pentru judecători a CSM a transmis că „își exprimă îngrijorarea și dezacordul profund” față de poziția publică exprimată de DNA.
„Afirmaţiile de o gravitate deosebită din acest comunicat, prin care se atribuie magistraţilor din cadrul instanţelor şi parchetelor, precum şi avocaţilor din cadrul barourilor calitatea de potenţiali subiecţi de anchetă, denotă o mentalitate retrogradă faţă de rolul şi atribuţiile participanţilor la actul de justiţie”, se arată într-un comunicat al Secției pentru judecători a CSM.
Judecătorii CSM acuză DNA că a folosit un limbaj agresiv, ce ar demonstra o lipsă de respect față de puterea judecătorească, și că se folosește de discursul politic pentru a dobândi competența de a urmări penal magistrații.
„Abordarea este cu atât mai nejustificată, cu cât, potrivit proiectului de lege avizat favorabil de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, procurorii care vor efectua urmărirea penală în cauzele cu magistraţi vor fi selectaţi printr-o procedură care asigură cele mai înalte standarde de independenţă”, potrivit sursei citate.
Totodată, Secția pentru judecători arată că DNA a omis, în comunicatul menționat, că, în procedura de selecție a judecătorilor de la Înalta Curte, verificarea integrității candidaților se realizează printr-o procedură care implică solicitarea de relații de la parchet sau baroul de avocați.
„De altfel, implicarea avocaţilor în proceduri de acest tip nu poate fi considerată decât salutară, în spiritul asigurării transparenţei şi a deschiderii sistemului judiciar. Prin comparaţie, selecţia procurorilor în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie este considerată „concurs riguros”, în condiţiile în care competitivitatea procedurii nu este dincolo de orice rezervă”, au adăugat judecătorii CSM.
În concluzie, judecătorii din CSM susțin că toate instituțiile judiciare trebuie să își îndeplinească atribuțiile „cu bună credință” și anunță că analizează demersurile care se impun „față de această poziție inacceptabilă”.
„(n.r. Secția pentru judecători a CSM) solicită tuturor decidenţilor să ia măsurile necesare pentru a readuce instituţiile din sistemul judiciar în limitele stabilite de Constituţiei”, este concluzia judecătorilor din CSM.
CITEȘTE AICI POZIȚIA DNA ÎN CEEA CE PRIVEȘTE PROIECTUL PENTRU DESFIINȚAREA SECȚIEI SPECIALE.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
[…] Ulterior, Secția pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a criticat poz… […]
[…] Direcția Națională Anticorupție a transmis marți, 15 februarie, mai multe critici la adresa proiectului, dar poziția publică a parchetului anticorupție a atras reacția judecătorilor din CSM. […]
… [Trackback]
[…] Find More Info here to that Topic: mainnews.ro/judecatorii-din-csm-ingrijorati-de-pozitia-dna-pe-tema-desfiintarii-siij-afirmatii-de-o-gravitate-deosebita/ […]
… [Trackback]
[…] Info on that Topic: mainnews.ro/judecatorii-din-csm-ingrijorati-de-pozitia-dna-pe-tema-desfiintarii-siij-afirmatii-de-o-gravitate-deosebita/ […]
… [Trackback]
[…] Read More on that Topic: mainnews.ro/judecatorii-din-csm-ingrijorati-de-pozitia-dna-pe-tema-desfiintarii-siij-afirmatii-de-o-gravitate-deosebita/ […]